marți, iunie 17, 2025
AcasăLocalAmendați din cauza câinilor. Sancțiunile au totalizat aproape 10.000 de euro !

Amendați din cauza câinilor. Sancțiunile au totalizat aproape 10.000 de euro !

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cu echipa Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au desfășurat, joi, pe 7 noiembrie a.c., o acțiune amplă în comuna Vornicenii, menită să verifice respectarea legislației referitoare la regimul deținerii câinilor din rasa Ogar și a celor cu potențial agresiv.

În cadrul acțiunii, au fost controlați 9 proprietari de câini din această rasă, fiind identificate 10 exemplare. Verificările au scos la iveală mai multe nereguli, iar în urma acestora, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 50.000 de lei.

Sancțiunile au fost impuse pentru diverse abateri de la legislație, cum ar fi nerespectarea obligațiilor de sterilizare și microcipare a câinilor sau neasigurarea unor condiții corespunzătoare de bunăstare pentru animale. Polițiștii atrag atenția că astfel de verificări vor continua și în perioada următoare, pentru a se asigura că toți proprietarii de câini respectă regulile impuse prin lege.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
71 %
7.4kmh
99 %
mar
24 °
mie
25 °
J
27 °
vin
19 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...