joi, mai 1, 2025
AcasăLocalAccident grav în judeţ. Maşină spulberată de un TIR (VIDEO)

Accident grav în judeţ. Maşină spulberată de un TIR (VIDEO)

Un tânăr a ajuns la Urgenţe după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident cu un TIR. 

Incidentul a avut loc luni seară, în sensul giratoriu de la intrarea în Vorona, dinspre Botoşani. În accident au fost implicate un TIR care se îndrepta spre Botoşani şi un autoturism care venea din sens opus. TIR-ul a pătruns pe contrasens în sensul giratoriu şi a lovit violent maşina care circula spre centrul localităţii Vorona. Autoturismul a fost serios avariat, fiind lovit în partea stângă. Şoferul aflat la volan a suferit mai multe răni, fiind preluat de la faţa locului de un echipaj SMURD cu medic. “Echipajul de Terapie Intensivă a fost solicitat pentru o victimă de sex masculin, în vârstă de 23 de ani, policontuzionaț, secundar unui accident rutier. A fost preluat, stabilizat din punct de vedere hemodinamic. Pacientul este conștient, în curs de supraveghere în serviciul UPU. În urma investigațiilor clinice și paraclinice se va decide conduita terapeutică”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, care urmeau să stabileacă cu exactitate cauzele producerii accidentului. Din câte se pare, şoferul mastodontului nu cunoştea bine drumul şi a pătruns din greşeală pe sensul opus.

La faţa locului au fost solicitate două autospeciale SOS Savencu, care au ridicat cele două autovehicule avariate.

accident tir

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
41 %
2.7kmh
87 %
J
18 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...