joi, septembrie 4, 2025
AcasăLocalCare este starea răniților din accidentul cu autospeciala de poliție. Un polițist...

Care este starea răniților din accidentul cu autospeciala de poliție. Un polițist este mai grav (video)

Doi poliţişti şi şoferul unui TIR au ajuns luni seara la spital în urma unui accident violent petrecut pe DJ 208 C, în localitatea Vorona Mare. Cei doi oameni ai legii erau în timpul serviciului în momentul producerii evenimentului rutier.

Atât ei, cât şi șoferul TIR-ului au fost preluaţi de ambulanţe de la faţa locului şi transportați de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”. La spital, starea victimelor a fost evaluată, iar medicii continuă investigațiile.

Răni grave suferite de poliţişti

Atât cei doi polițiști, cât și șoferul TIR-ului au suferit răni serioase, alegându-se cu capul spart și cu mai multe oase rupte. Într-unul dintre cazuri lovitura la cap a provocat și amnezie.

Potrivit primelor informații, polițistul de 24 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, o fractură a gambei drepte, un traumatism al genunchiului stâng, un traumatism toracic și un traumatism al pumnului stâng. Cel de-al doilea polițist, în vârstă de 40 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, care a dus la o comoție cerebrală, fiind diagnosticat ulterior cu amnezie retrogradă.

Șoferul TIR-ului, în vârstă de 40 ani, a suferit și el un traumatism cranio-cerebral acut, cu plagă frontală dreaptă și o contuzie coloană toracică. Medicii continuă eforturile pentru a trata toate cele trei victime.

Mașina poliţiei ar fi rămas fără frâne

Potrivit primelor informații de la locul accidentului, se pare că maşina de poliție ar fi rămas fără frâne. Din acest motiv încercarea polițiştilor de a evita impactul a fost fără succes.

“Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Este efectuată cercetarea la fața locului pentru a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările producerii accidentului rutier. Polițiștii sunt din cadrul Sectiei de Politie Rurlă nr. 1 Botoșani și se aflau în timpul serviciului”, a transmis IPJ Botoşani la scurt timp după incident.

Accidentul a avut loc luni seara în comuna Vorona. Detalii pe larg AICI(click).

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
29.5 ° C
30 °
29.4 °
26 %
3.2kmh
58 %
J
27 °
vin
33 °
S
32 °
D
30 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede că suntem latini și noi, pentru italieni tot așa se scrie la spălat mașina.

EDITORIAL

România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...