luni, iunie 16, 2025
AcasăSportRijad Sadiku a semnat prelungirea contractului cu FC Botoșani

Rijad Sadiku a semnat prelungirea contractului cu FC Botoșani

Rijad Sadiku, unul dintre cei mai importanți jucători ai FC Botoșani, a semnat prelungirea contractului. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a grupării locale.

„Rijad Sadiku a semnat prelungirea contractului cu FC Botoșani, urmând a evolua pentru „roș-alb-albaștri” și în sezonul 2025/2026.

Ajuns la FC Botoșani în vara anului 2022, Rijad Sadiku a devenit unul dintre cei mai iubiți și apreciați jucători ai formației noastre datorită profesionalismului de care a dat dovadă atât în teren cât și în afara acestuia. În total, în tricoul „roș-alb-albaștrilor”, a bifat 53 de meciuri oficiale, trecându-și în dreptul său și două goluri.

Bosniacul care evoluează pe postul de fundaș central și-a făcut astfel un frumos cadou înaintea vârstei de 25 de ani, pe care o va împlini sâmbătă, 18 ianuarie.

Mult succes, Rijad Sadiku, și la cât mai multe realizări în tricoul „roș-alb-albaștrilor”,se arată pe pagina oficială de FB a FC Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...