A viețuit în Galiția, în localitatea de la care şi-a luat şi numele – Ancira, în vremea stăpâniei împăratului Valerian (253-259). Sfântul s-a născut într-o familie de rând, iar Sofia, mama lui, fiind o creștină cuvioasă, a fost şi cea care l-a învățat pe copil cele despre credința creștină.
Rămânând orfan, la vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală şi nevoințele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism şi îndelungate nevoințe, tânărul Clement este ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. Nevoințele din chilie s-au continuat cu nevoințele cele din lume, viaţa sfanțului fiind o neîncetată mucenicie.
El a pătimit mult de la toți conducătorii lipsiți de credința ai vremii, printre care împărații Diocleţian şi Maximian.
Sub împăratul Diocleţian, Sfântul Clement de Ancira şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu după multe şi nesfârșite chinuri.
Preot Olivian SANDU