spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTConducerea Modern Calor trimisă în judecată de DNA

Conducerea Modern Calor trimisă în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a şapte persoane şi a societăţii Elsaco Electronic pentru presupuse fapte de corupţie. Printre inculpaţi se află foşti şefi şi actuali directori din cadrul Modern Calor SA Botoşani, doi angajaţi ai societăţii de termoficare, dar şi salariaţi ai firmei Elsaco. Astfel, potrivit anchetatorilor, totul s-ar fi întâmplat în 2013, când Modern Calor SA ar fi semnat un contract de prestări servicii cu o asociere de firme, al cărei lider era Elsaco Electronic SRL. Contractul viza lucrările de mentenanţă a unor grupuri de producere a energiei termice (module de cogenerare), însă o parte dintre plăţi ar fi fost efectuate fără prestarea serviciilor. Potrivit unei prime evaluări întocmită de anchetatori, prejudiciul ar fi de peste 3,2 milioane de lei. Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani.

Iată lista celor trimişi în judecată

SANDU FLORIN, director general al SC Modern Calor SA Botoșani, societate cu capital integral de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

AGAPIE DENISIA – PAULA, director economic în cadrul SC Modern Calor SA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

DIACONU ION, la data faptei director tehnic și împuternicit al directorului general al SC Modern Calor SA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

URSACHE CLAUDIU-MIHAI, la data faptei șef serviciu financiar contabil în cadrul SC Modern Calor SA Botoșani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

PUFLEA CRISTIAN, șef atelier exploatare furnizare dispecerat, în cadrul SC Modern Calor SA Botoșani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

SC ELSACO ELECTRONIC SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

ANGHELACHE AURELIAN și BUTNARU OVIDIU, reprezentanți ai SC Elsaco Electronic SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Sandu Florin, Diaconu Ion, Puflea Cristian, Anghelache Cristian și Butnaru Ovidiu – Dumitru. Aceeași măsură s-a dispus asupra a 6.955 părți sociale reprezentând capitalul total social subscris, integral vărsat, al inculpatei SC Elsaco Electronic SRL Botoșani și asupra a 75 părți sociale pe care aceeași inculpată le deține în calitate de asociat la o altă firmă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.6 ° C
26.5 °
23.8 °
44 %
2.5kmh
100 %
mar
23 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...