spot_img
luni, decembrie 8, 2025
AcasăLocal BTTată criminal trimis în boxa acuzaţilor

Tată criminal trimis în boxa acuzaţilor

Bărbatul din comuna Gorbăneşti, care în luna octombrie 2017 şi-a ucis fiica în vârstă de 5 ani, a fost trimis în boxa acuzaţilor. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani , Costel Viziteu, în vârstă de 32 de ani, este acuzat de omor şi violenţă în familie. Crima a avut loc în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2017, pe fondul consumului de alcool. Atunci, bărbatul, care era beat criţă, a lovit-o cu palma pe concubina sa, Ionela M. şi a încercat să o strângă de gât, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 7-9 zile îngrijiri medicale. Supărat că femeia a reuşit să fugă, individul a avut un acces de furie, a luat un cuţit, după care a secţionat gâtul fiicei sale în vârstă de 5 ani, care a decedat. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Botoşani, bărbatul recunoscându-şi fapta în timpul anchetei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.6 ° C
2.8 °
2.6 °
93 %
1.5kmh
96 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
8 °
J
12 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și cumpărăturile tot cu patriotism s-au făcut.

EDITORIAL

În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...