vineri, septembrie 5, 2025
AcasăLocal BTApartament în flăcări, lângă Şcoala 11

Apartament în flăcări, lângă Şcoala 11

Un apartament de pe strada Gen. Gh. Avramescu (n.r. – în spatele Şcolii 11), a fost cuprins de flăcări, astăzi la prânz. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi un echipaj de poliţie precum şi cei de la Delgaz Grid. Potrivit pompierilor, flăcările au afectat bunurile dintr-o cameră a unui apartament situat la etajul 4. Nu a fost nevoie de evacuarea persoanelor. Pompierii au reuşit să stingă incendiul, iar în urma cercetărilor au stabilit că flăcările ar fi fost generate de efectul termic al curentului electric, în apartamentul cu pricina fiind descoperită şi o instalaţie improvizată. Cei de la DelGaz Grid urmează să stabilească dacă locuinţa era branşată ilegal la reţeaua de distribuţie a anergiei electrice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
2kmh
25 %
vin
30 °
S
31 °
D
30 °
lun
30 °
mar
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă ești patriot, te descurci de un tricolor.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...