vineri, noiembrie 7, 2025
AcasăPulsExistă extremism

Există extremism

Deputatul de Botșeni (care nu e din Botșeni) ales pe lista de la SOS-ul doamnei care urlă a anunțat că se face independent. În traducere, trece la PSD sau PNL, încă se negociază. Nu poate trece cu tot cu acte, că îl dă afară din partid și pierde deputăția câștigată cu trudă. Mai pleacă cu el vreo trei, patru, pentru început. Și de la POT, partidul cucoanei ăleia care a ținut post trei zile cu apă de bucurie că a intrat în parlament se duc la pesedei o grămadă cu mare bucurie, că oricum votează toți cum zice PSD. A durat deci o zi, în prima zi a primei sesiuni parlamentare oamenii au anunțat că pleacă. Adresăm cu această ocazie felicitări votanților patrioți ai SOS și POT din Botoșani. Că știu ce votează.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
10 ° C
10 °
8.6 °
93 %
2.2kmh
22 %
vin
11 °
S
14 °
D
16 °
lun
13 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...