sâmbătă, august 23, 2025
AcasăSportJuniorii FC Botoșani U17 au participat la un turneu internațional

Juniorii FC Botoșani U17 au participat la un turneu internațional

Echipa Under 17 a FC Botoșani a efectuat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău un stagiu de pregătire în Moldova.

În cadrul acestei acțiuni, juniorii botoșăneni au susținut trei partide de verificare împotriva unor echipe de top din Moldova, înregistrând un eșec și două remize.

 „Am dat start pregătirilor cu acest turneu din Molodova, unde am susținut trei partide de verificare cu cele mai bune echipe ale lor. Nu am urmărit rezultatele în acest turneu ci efectiv felul în care se prezintă băițeii după vacanță, scopul nostru fiind ca ei să își recapete cât mai repede forma sportivă. Adversarii au fost redutabili și chiar a fost un turneu benefic pentru noi”, a declarat Mirel Dulgheru, antrenorul secției U17 a FC Botoșani.

Rezultate FC Botoșani U17 în Moldova
Dacia Buiucani – FC Botoșani 2-0
Academia Radu Rebeja Chișinău – FC Botoșani 2-2
Zimbru Chișinău – FC Botoșani 1-1

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20 ° C
20 °
18.6 °
51 %
4.6kmh
91 %
S
19 °
D
18 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...