duminică, august 24, 2025
AcasăLocalCapturat în Germania. Un botoșănean urmărit internațional a fost adus în țară

Capturat în Germania. Un botoșănean urmărit internațional a fost adus în țară

Un bărbat de 33 de ani din comuna Blândești, județul Botoșani, a fost reținut de autorități în Germania și adus în România, în urma unui mandat european de arestare. Acesta fusese condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni de furt calificat comise pe teritoriul Ungariei.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au demarat investigațiile după ce individul nu a fost găsit la domiciliu, dispunându-se urmărirea sa internațională. Pe baza informațiilor furnizate de polițiștii botoșăneni, acesta a fost localizat în Germania.

O echipă de polițiști din Botoșani s-a deplasat în statul german pentru a prelua fugarul, care a fost escortat în România și încarcerat, urmând să-și ispășească pedeapsa conform sentinței definitive.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
11.1 ° C
11.1 °
9.4 °
79 %
2.7kmh
97 %
D
19 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
28 °
J
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...