„Parandărătul” bugetar și iluzia de mai bine – Dumitru MONACU, scriitor

Se tot vorbește, pe bună dreptate, că în România, un salariat dă o groază de bani la stat din leafa sa. În total, 45 % din cifra înscrisă în contractul de muncă trece în vistieria statului, astfel: 20 % asigurări sociale (CAS), 10 % asigurări sociale de sănătate (CASS) și 10 % impozit pe venit. Nu mă voi referi în continuare la modul oribil în care ne asigură statul cu utilitățile uzuale sau cu sănătatea ci voi privi dintr-un alt unghi acest aparent jaf la drumul mare. Am spus „aparent” pentru că în toată ecuația asta a salariilor, guvernanții ne-au băgat o șopârlă mai mare decât crocodilul de Nil. Dacă vom analiza cât de cât temeinic nivelul salarial din România (și aici mă refer în special la zona bugetară!) vom constata că nu numai taxele sunt foarte mari dar și salariile. Pentru că, într-o economie sănătoasă, nivelul salariilor este dat de eficiența și productivitatea muncii în special din mediul privat. Avem noi așa ceva? Categoric nu! Și ca să mascheze stagnarea și pasul pe loc al economiei românești, politrucii guvernanți au venit cu o găselniță eficientă pentru ei, păguboasă pentru noi: mărirea salariilor dublată de un fel de parandărăt carpatic prin taxe foarte mari. Cum se spune pe la noi, statul, cel mai mare angajator, ne ia pe pere ce ne dă pe mere! Un furt de căciulă sau, mă rog, de coif, ca să fiu actual, cum nu s-a mai văzut nicăieri în lume. În orice țară sănătoasă la nivel de conducere, nivelul salarial este dat de mediul privat. Pentru că, așa cum am mai spus de multe ori, banii acolo se fac și nu la sediul Guvernului, Parlamentului sau al partidelor. În condițiile în care neputința, nepriceperea și reaua voință au devenit deja tradiționalele trăsături ale oricărui guvern postdecembrist, ce s-a gândit unul cu mintea creață? Să ne crească salariile sau pensiile în așa fel încât vistieria țării să nu fie afectată decât de tunurile lor. „Le dăm prin față și le luăm pe la spate, de fapt nu chiar pe la spate ci legal și corect, taxe atât de mari încât să compensăm creșterile salariale.” De asta avem cele mai mari taxe din Europa. Pentru că salariile au fost crescute artificial și nu natural! Astfel, în loc să avem pe hârtie salarii de 6-7 mii de lei și să luăm în mână 5 mii și ceva, au umflat artificial leafa, au dus-o la 10 mii de lei și concret, în buzunar ajung tot 5 mii și un pic. Ideea, nu știu a cui o fi fost, este numai pe jumătate diabolică dacă e să o analizăm numai prin acest unghi. Pentru că, se știe, orice mărire de salariu este un punct câștigat în alegeri de către partidele aflate la guvernare. Ceea ce, de fapt s-a și dorit. Cealaltă jumătate de idee diabolică provine din nivelul ridicat al taxelor care intră în sacul acela mare numit buget de asigurări, sac ce este gestionat doar de către unii dintre aleși. Bineînțeles că vor veni unii cu explicații aparent coerente: trebuie în învățământ, pază, securitate, investiții în infrastructură, sănătate, cultură ș.a.m.d. Așa o fi dar ca „investitori statali” ce suntem nu ar fi fost normal să știm exact unde s-au dus banii noștri? Cât acolo, cât acolo și tot așa. Un posibil răspuns al guvernanților ar fi acela că s-a votat în Parlament destinația banilor noștri. Din păcate pentru noi, mulți dintre aleșii noștri, habar nu au cu ce se mănâncă un buget, mai ales când acesta este încropit pe genunchi și votat pe repede înainte. Știu parlamentarii câți bani ne trebuie într-un an să plătim dobânzile la datorii, câți bani consumă instituțiile de forță ale statului sau ce sume uriașe se duc pe apa … justiției? Eu tare cred că nu. Sau, ca să vin cu o altă întrebare retorică, vă simțiți asigurați lunar, voi cei care aveți salarii de 10000 lei, cu servicii de 4500 lei? Am pus aici și cei 10 la sută reprezentând impozitul pe salariu. Numai analizând corect și cu stiloul în mână se pot lua măsuri de evitare a falimentului. Numai așa se poate cârpi gaura uriașă prin care se scurg banii noștri către buzunarele unora sau pur și simplu în hăul economiei. Și dacă eu care am studii tehnice și nu economice gândesc și văd problema asta așa, la modul general, e limpede că există economiști în țara asta care cunosc la detaliu mecanismele bugetare defecte care încă sunt în funcțiune. De ce n-or fi chemați ei, economiștii, contabilii de vază ai țării la gestionarea banilor nu pricep decât parțial: pentru că nu vor să li se taie din macaroană! Concluzia este evidentă, zic eu: primim salarii prea mari (mă refer la mediul bugetar, normal!) și din ele se înfruptă la greu, fără discernământ, potentații zilei adică guvernanții. Mai exact și mai concret, politrucii. PSD și PNL, adică! Și ca să nu spuneți că vorbesc (de fapt, scriu!) aiurea, haideți să comparăm nivelul salariilor din România cu cele din Germania, Franța, Marea Britanie. Vom constata că, în raport cu situația din urmă cu 20 – 30 de ani, aproape că suflăm în ceafa Occidentului prin progresul realizat. Așa o fi oare? Eu tare cred că e iluzia determinată de creșterea artificială a salariilor. Cu toate urmările ei!