spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTTehnician silvic condamnat după ce a prăduit pădurile

Tehnician silvic condamnat după ce a prăduit pădurile

Un tehnician silvic din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi, fost şef al Districtului Pomârla, a fost condamnat definitiv astăzi, de magistraţii Curţii de Apel Suceava, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare, fiind achitat pentru alte două infracţiuni de fals intelectual şi uz de fals. Potrivit sentinţei, Maricel Grădinariu va fi supus unui termen de încercare de doi ani şi şase luni, timp în care va trebui să respecte o serie de măsuri stabilite de instanţă. În plus, el va trebui să plătească peste 8.300 de lei către Direcţia Silvică cu titlu de despăgubiri. Potrivit datelor aflate la dosar, timp de aproape jumătate de an, acesta a luat circa 50 de metrii cubi de lemne din pădurile statului, fără să plătească un leu, materialul lemnos fiind vândut mai apoi prin firma fiului acestuia. În total, în perioada octombrie 2009 – februarie 2010 , ar fi fost 5 transporturi de material lemnos, fără documente. Primul transport a fost efectuat în cursul lunii octombrie 2009, cu circa 10 metri cubi material lemnos de esență carpen. Al doilea transport, de metri cubi a fost încărcat și efectuat la data de 7 decembrie 2009, fiind descărcat la depozitul din satul Dumeni al firmei controlată de fiul tehnicianuluisilvic. Al treilea lot, tot de același volum, a avut loc în seara zilei de 12 decembrie 2009 și transportat a doua zi la același depozit, iar la data de 16 ianuarie 2010, în aceleași împrejurări, a mai fost efectuat un transport identic, tot la depozitul din Dumeni. Ultimul transport, de aproximativ același volum, a fost încărcat și efectuat la data de 5 februarie 2010. Transporturile se făceau pe seară, după ce camioanele efectuaseră în prealabil, în cursul zilei, un alt transport, cu documente legale, documente ce erau folosite apoi pentru al doilea transport, ilegal. Faptele au ieşit la iveală după ce un pădurar a depus la Ocolul Silvic Dorohoi un raport prin care a denunţat totul. Comisia de control special înfiinţată a constat mai multe încălcări ale dispozițiilor legale, iar Maricel Grădinariu a fost trimis în judecată. Dosarul a avut un traseu destul de sinuos întrucât Curtea de Apel Suceava a desfiinţat o primă sentinţă şi a dispus rejudecarea cauzei. A urmat astfel un nou proces, care s-a încheiat astăzi. Între timp, tehnicianul silvic s-a transferat la un alt ocol silvic din Suceava, dar pentru a scăpa de puşcărie el va trebui să plătească toate daunele către Direcţia Silvică.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...