vineri, mai 9, 2025
AcasăLocalCopilă luată de ambulanță din fața tribunalului

Copilă luată de ambulanță din fața tribunalului

Un incident îngrijorător a avut loc duminică pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, în apropiere de tribunal.

O tânără de 16 ani s-a prăbușit brusc pe trotuar, chiar în fața Tribunalului Botoșani, sub privirile îngrozite ale trecătorilor.

Martorii spun că fata a acuzat o stare de rău înainte de a leșina. Văzând ce s-a întâmplat, mai mulți tineri din apropiere au sunat de urgență la 112 și au solicitat intervenția cadrelor medicale. La scurt timp, la fața locului a ajuns o ambulanță, iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor. “După stabilizare, adolescenta a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Județean Botoșani pentru investigații suplimentare. Deocamdată, nu se cunosc cauzele exacte ale stării sale de rău, însă urmează să se stabilească un diagnostic în urma analizelor”, a precizat medicul Carmen Răgoşcă, coordinator al dispeceratului de urgenţă SJA-SMURD.

Zona în care s-a petrecut incidentul este frecvent circulată de tineri și pietoni, ceea ce a atras rapid atenția trecătorilor și a generat îngrijorare. Medicii îndeamnă populația să solicite imediat ajutor specializat în astfel de situații și să fie atente la simptomele care ar putea indica probleme de sănătate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
10 °
9.4 °
66 %
2.3kmh
100 %
vin
12 °
S
17 °
D
12 °
lun
13 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...