Periplul moldav al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Piedone Popescu s-a lăsat cu amenzi mari, opriri temporare ale activității și mare panică printre agenții economici. Chiar dacă la noi la Botoșani a acționat doar … umbra lui Piedone, unitățile producătoare de pâinea noastră cea de toate zilele au dat piept cu uraganul, pagubele fiind destul de însemnate. Înainte de a comenta în linii mari activitatea lui Piedone în fruntea ANPC, mă voi îndrepta nițel asupra zonei punitive a recentelor controale. În acest sens, consider că legislația aferentă încă se zbate prin bălării, căutând drumul drept și fără hârtoape. Dintotdeauna, legiuitorii noștri au dotat această instituție doar cu bici și tolbă pentru gologani, de parcă cealaltă baricadă adică agenții economici ar fi reprezentat inamicul, dușmanul sau chiar mai rău, cotropitorul. După cum ne arată și denumirea, această instituție are scopul ei clar și precis și n-ar trebui nicicum să se erijeze în colector de bani pentru buget. Amenzile mari pe care le aplică uneori ANPC, înflăcărează mințile unor înguști invidioși și frustrați care exclamă plini de satisfacție: „Așa le trebuie! Să le ia tot!” Nu îmi doresc nicidecum să fiu catalogat după aceste rânduri „avocatul diavolului”, dar cunosc aproape în detaliu acest domeniu pe care, la nivel de Botoșani, l-am coordonat timp de aproape 10 ani. Timp în care am văzut, am auzit și, ce-i cel mai important, am analizat multe situații din postura de om liber la minte. Așadar, prevederile legii prin care se amendează agentul economic și i se oprește temporar activitatea nu o consider benefică nici pentru consumatori și nici pentru cei prinși cu mâța în sac. Pentru că recuperarea banilor dați la stat va fi principala țintă a agentului economic în perioada ulterioară controlului. Cei câțiva inspectori sau cum se numesc acum, comisari, nu vor putea face pe jandarmul la poarta magazinului sau a secției de producție. Astfel, consumatorul va simți pe propria piele, prin prețurile săltate ori prin calitatea scăzută a produselor, efectul negativ al amenzilor. În plus, salariații firmei amendate ori vor fi dați afară, ori li se va diminua din salariul pe care de obicei îl primesc mascat, minim pe economie plus niște bancnote la sfârșit de lună, în funcție de încasări. După umila mea părere, cea mai eficientă măsură pentru asanarea mediului de afaceri, dar și al relațiilor dintre agenții economici și consumatori ar fi nu aplicarea stahanovistă a amenzilor, ci doar oprirea temporară a activității până la o anumită dată, rezonabilă, fixată de cele două părți. Dacă la termenul fixat agentul economic nu s-a pus la punct așa cum prevăd cerințele legislative, adio și n-am cuvinte, închidere definitivă a activității și trecerea numelui administratorului într-un registru gen „Nu faceți ca el!”. O asemenea măsură ar putea separa oamenii de bună credință de aventurieri, banii care altfel ar fi mers la stat fiind utilizați de către firmă în scopul modernizărilor, reparațiilor sau retehnologizării care sunt necesare în magazin sau în secția de producție. Beneficiari ai unei asemenea acțiuni ar fi, categoric, ambele tabere, adică și agenții economici și consumatorii. Revenind la Piedone, trebuie să vă pun în gardă că toate aceste acțiuni ale lui atât de aplaudate și apreciate de către unii nu sunt altceva decât un fel de băi de mulțime, cum ar spune politicienii. Nu am idee ce funcție își dorește pe viitor actualul președinte al ANPC, dar cu siguranță țintește sus. Poate cel mai sus. Iar instituția pe care o coordonează îi oferă (era să zic gratuit, dar nu e așa întrucât, culmea, primește bani pentru asta!) un acces facil și eficient către o zonă de publicitate pentru care alți politicieni cheltuiesc bani grei. Pentru cei care nu cunosc, vreau să precizez că pe la începutul anilor 2000, Cristian Popescu (în acte, atunci!) își făcuse o asociație având ca obiect de activitate protecția consumatorilor și bătea piețele din București atât de zgomotos și de intens că multă lume îl credea președintele agenției guvernamentale. Se ajunsese până acolo încât președintele de facto al ANPC transmitea comunicate prin care atenționa opinia publică despre „uzurparea” lui Piedone. Pe de altă parte, faptul că actualul președinte scoate gunoiul de sub preș în lumina reflectoarelor nu este un lucru rău. Puterea exemplului poate schimba în bine multe aspecte din acest domeniu. Când pe deasupra, se poate colecta și o doză mare de publicitate, este absolut logic că acțiunile lui Piedone au trecere la multă lume. Din păcate, legislația actuală, este astfel concepută încât să mulțumească masele largi, pe moment. Pe termen lung gândește doar Piedone…
Piedone, comisarul cu … (k)armă – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Răspundere, nu solidaritate – Cătălin MORARU, redactor șef
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
Editorial
Totul până la copii! – Dumitru MONACU, scriitor
În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...
Editorial
Cazinou de lux, mentalitate de scara blocului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De fiecare dată când cei aflați la butoane se plâng că prin buget bate vântul și trebuie inventate noi taxe și impozite „că altfel...
Editorial
Plutașii de pe Dâmbovița – Dumitru MONACU, scriitor
Iubitorii de animale, de fapt cei care au în preajma lor câini, știu foarte bine că atunci când patrupedul se lasă pe spate pentru...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Încă două săptămâni de suspans – Virgil COSMA, jurnalist
Ce auzim și vedem din afară despre negocierile care trebuie să definească conducerea României pentru următorii patru ani? Nimic bun. Aceleași fețe, același tupeu,...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Bulibășeala marca „Crin” – Dumitru MONACU, scriitor
Când vine vorba de Crin Antonescu, multă lume se gândește la liberalul cu plete din anii ’90 care vorbea frumos și se poziționa întruna...
Editorial
Educația, lăsată iar la voia întâmplării – Ciprian MITOCEANU, scriitor
După cum bine se știe, dar se tot ignoră, reforma Educației este absolut necesară, însă, ca de obicei, a fost abandonată la discreția unui...
Editorial
O mezalianță (aproape) imposibilă – Dumitru MONACU, scriitor
Treaba de mântuială făcută de români la alegeri se lasă în aceste zile cu multe întrevederi, discuții, negocieri, poziții de forță sau maleabile în...
Editorial
1 Iunie cu soare, fără ode și fără tarlale – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Luna mai s-a dovedit a fi o lună incredibil de bogată în precipitații și cam strânsă la pungă în ceea ce privește confortul termic,...
Editorial
Adevărata criză – Virgil COSMA, jurnalist
Suntem asaltați cam din toate mediile de amenințări și vești proaste: țara este în derivă, în pragul unui colaps financiar, se dublează prețul la...
Editorial
Demonizarea Franței, o lecție de manipulare pe stomacul gol – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva vreme asistăm la o demonizare agresivă a Franței. Se știe cine se află în spatele acestei acțiuni care ar fi stârnit zâmbete...
Editorial
Nu ne mai terfeliți Tricolorul! – Dumitru MONACU, scriitor
De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...
Editorial
Fardul de partid și denaturarea crasă a realităților – Dumitru MONACU, scriitor
Nu ar fi o gaură-n cer faptul că partidele politice din România primesc finanțare de la bugetul de stat, adică din buzunarele noastre. Pentru...
Editorial
Administrație de carton – Sebastian GHEORGHIU, redactor
Ceea ce s-a întâmplat recent pe strada Bucovina nu este un simplu accident sau o „situație neplăcută”, așa cum o numesc, cu o seninătate...
Botoșani
nori împrăștiați
23.7
°
C
23.8
°
23.3
°
48 %
6.5kmh
25 %
D
25
°
lun
25
°
mar
23
°
mie
25
°
J
25
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...
EDITORIAL
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
EPIGRAMA ZILEI
Mă tot întreb, și nu de ieri
Ci chiar de când s-au fabricat :
De ce nu s-or fi inventat
Și camere de ... dat vederi ?
-Dumitru...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...