miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalCamion cu pietriș răsturnat la Prăjeni. Alarma a fost dată automat prin...

Camion cu pietriș răsturnat la Prăjeni. Alarma a fost dată automat prin sistemul eCall

Un accident rutier s-a produs, miercuri după-amiază, în localitatea Prăjeni. În eveniment, care a fost anunțat prin sistemul eCall, a fost implicat un camion care transporta pietriș.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni. Aceștia au constat faptul că autovehiculul, cu o capacitate de 40 de tone, era răsturnat în afara părții carosabile și că nu erau persoane încarcerate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

În cazul producerii unui accident rutier sistemele eCall generează automat apelarea numărului 112 și transmiterea către serviciul de urgență a informațiilor relevante pentru localizarea precisă a evenimentului și pentru intervenția echipajelor de salvare. Imediat după impact, date precum coordonatele GPS, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat și direcția de mers sunt furnizate de autovehiculele echipate cu eCall.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
16.6 °
14.4 °
67 %
2.7kmh
97 %
mie
24 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...