miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalStrăini verificați la Botoșani. Acțiune comună a autorităților pentru combaterea muncii ilegale

Străini verificați la Botoșani. Acțiune comună a autorităților pentru combaterea muncii ilegale

Zeci de cetățeni străini au fost verificați la Botoșani, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate de mai multe instituții locale.

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor de la Inspectoratul de Poliție Județean și cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au ieșit pe teren în municipiu pentru a preveni și combate munca și șederea ilegală a persoanelor venite din afara țării.

Controlul a vizat două firme din domeniul confecțiilor, unde au fost legitimați 52 de lucrători străini. Majoritatea provin din Sri Lanka, iar unul dintre ei este din Bangladesh.

Pentru 17 dintre acești angajați, polițiștii de imigrări au efectuat verificări suplimentare prin aplicația eDAC, fără să fie constatate nereguli.

Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a se asigura că toate prevederile legale legate de regimul străinilor în România sunt respectate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
71 %
1.6kmh
97 %
mie
25 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...