Nunta pe interes dintre politică și afaceri – Dumitru MONACU, scriitor

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice, reale sau cu subiecte vădit tangente cu realitățile înconjurătoare. Presupunerile, speculațiile și părerile personale au și ele un rol determinant în jurnalism dar n-ar trebui, în nici un caz să constituie coloana vertebrală a vreunui material gazetăresc. Mergând pe aceste idei, am constatat în ultima jumătate de an că m-am împiedicat rău de tot într-o speță pe care am susținut-o cu ardoare în ultimul timp. După cum se poate vedea din editorialele mele, am fost partizanul intrării în politica locală mai ales, a oamenilor de afaceri de succes. Logica și rațiunea unor asemenea demersuri era oarecum simplă, considerând că și managementul unui partid, al unei primării sau a Consiliului Județean s-ar asemăna cumva cu o afacere, domeniu în care o mulțime de botoșăneni nominalizați în scrierile mele cunoscuseră aerul rarefiat al performanței prin succesele firmelor lor. Ideea aceasta de combinare a afacerilor cu politicul părea a fi îmbrățișată și de către alte nații din moment ce, exemplul cel mai concludent, americanii și-au ales ca președinte un om de afaceri de succes, adică pe Donald Trump. Bine, aici rămâne destul loc pentru discuții de altă natură întrucât Trump, privit efectiv ca om de afaceri, nu s-a remarcat pe câmpurile de luptă financiară decât prin simplul dar importantul fapt că a moștenit un imperiu uriaș, în construcția lui neavând absolut nici un merit. Așa cum nu ne așteptam, în politică, „marele blond” a început să-și dea cu stângul în dreptul, a început să scoată pe guriță aberații care mai de care mai ridicole iar ca element comun al tuturor acestor hai să le spun demersuri ciudate, a stat și stă la baza inconsecvența, instabilitatea, contradicția, îndoiala și chiar negarea pe sine, dacă ne gândim la pozițiile și declarațiile lui privitoare la războiul ruso-ucrainean. Astfel, Trump dă dovadă prin tot ce vorbește (că de făcut nu s-a remarcat decât prin bulversarea burselor și falimentarea unor concetățeni de-ai lui!) de un dualism sau chiar … „trialism” extrem de primejdios și păgubitor pentru un șef de stat. Iar când statul este și (aproape!) cea mai mare putere a lumii, e clar că îngrijorarea în rândurile oamenilor, fie ei americani, fie de alte nații, crește într-un ritm mai mult decât accelerat. Diplomația, tactul, bunul simț, cumpătarea, aceste caracteristici care n-ar trebui să lipsească din „arsenalul” educativ al unui om politic, lipsesc cu desăvârșire la Trump, ceea ce nu e deloc de bine. Acest fapt conduce indubitabil la ideea că din mariajul acesta dintre politică și afaceri se pot naște niște monștri mai mari ca … Groenlanda, ca să folosesc o temă de strictă actualitate pentru Trump. Revenind pe plaiurile noastre, am constat în ultimele 7-8 luni de când Iftime a preluat Consiliul Județean că aproape nimic nu s-a schimbat, fapt care, din nou, mă face să cred că interferența dintre politică și afaceri ar trebui să aibă cu totul alte puncte comune. Așa cum un om politic nu poate fi decât în cazuri excepționale un om de afaceri de succes, tot așa din întreprinzători de top nu se vor naște politicieni de marcă. Ceea ce vedem noi prin jur și anume faptul că unii politicieni au profituri uriașe cu firmele lor nu trebuie să ne mire, contractele cu statul fiind la momentul actual calea sigură spre succese financiare și nu abilitatea, înțelepciunea sau spiritul antreprenorial al vreunui administrator de firmă. Din păcate, la noi la români, linia de delimitare dintre afaceri și politică este extrem de volatilă întrucât, pentru aburirea prostimii se folosește un fel de surogat, un clișeu vechi de când lumea și anume, interferența pronunțată dintre un om de afaceri și un primar, parlamentar sau alt demnitar suspus. Folosind această stratagemă, ambele părți câștigă bani cu nemiluita, mariajul lor ținând până ce … DNA îi va despărți. Dacă îi va despărți! Elocvent în acest sens este cazul celor doi primari și al unui patron care actualmente fredonează probabil șlagărul de luptă comunist „Privesc din celulă prin gratii de fier/ Departe, în zare, un petic de cer”. Această situație reprezintă exemplul concludent al efectelor corupției extreme care se naște din mariajul dintre politică și afaceri. Revenind la ceea ce ne doare pe noi, botoșănenii, adică ieșirea din moartea clinică a instituțiilor subordonate CJ, mi-e tare frică să mă duc cu gândul în viitor din moment ce în cele aproape 8 luni de când cel mai performant om de afaceri păstorește cel mai politic organism local aproape că nu s-a întâmplat nimic. Marile speranțe ale noastre (restructurarea activității companiei de apă, finalizarea reabilitării muzeului) par a fi desprinse din Dickens din moment ce așteptarea se tot adâncește și se întinde ca o pânză de păianjen. Așadar mariajul dintre politică și afaceri nu ne asigură nici pe departe armonie, stabilitate și bunăstare, nouă, „nuntașilor de rând”. Poate doar lor, mirilor!