duminică, iunie 1, 2025
AcasăLocalSancțiuni DRASTICE luate de autorități la căminul de bătrâni din Dorohoi (VIDEO)

Sancțiuni DRASTICE luate de autorități la căminul de bătrâni din Dorohoi (VIDEO)

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) au dispus deja o serie de măsuri după controlul efectuat la căminul de bătrâni din Dorohoi. 

Potrivit autorităților, la nivelul centrului rezidențial, la structura autorizată prin ASF de 25 de paturi, există în plus un număr de 10 paturi (toate ocupate de beneficiari); de asemenea, în cadrul centrului mai există alte 3 structuri-anexe neautorizate, cu un număr de 37 de paturi (toate ocupate de beneficiari).

Pe lângă supraaglomerarea paturilor în încăperi, nefiind respectată suprafața minimă/pat, parte din încăperi erau supraaglomerate cu lenjerii de pat,  pături, perne – depozitate pe mobilierul din unele dormitoare.
Pe holurile centrului, lenjeria curată era depozitată împreună cu hainele curate ale beneficiarilor.
Într-unul dintre dormitoare s-au identificat și animale de companie aparținând președintelui asociației.
Spălătoria nu funcționează într-un spațiu unitar, lenjeria și hainele beneficiarilor fiind prelucrate cu ajutorul mașinilor de spălat amplasate în unele grupuri sanitare.
Nu există spații pentru păstrarea și prelucrarea materialelor de curățenie (mopuri, găleți, lavete).
Medicamentele expirate, inclusiv cele de tip opioide, au fost rechiziționate de către reprezentanții IPJ, în cadrul anchetei desfășurate de organelle de cercetare;

Măsuri drastice luate la cămin

1. Conform HG 857/2011, art. 3, al. 1, lit.h  și al. 2, s-a aplicat:

–  sancțiune contravențională în cuantum de 20000 lei persoanei juridice pentru neîndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de normele legislației sanitare, conform D.P.R. asumată de către persoana juridică a căror activitate se desfășoară în baza D.P.R.

– și sancțiunea complementară constând în ANULAREA AUTORIZAȚIEI SANITARE DE FUNCȚIONARE, începând cu data de 12.05.2025, dată până la care beneficiarii vor fi relocați în familii sa în alte locații stabilite de către AJPIS, DGASPC, Instituția Prefectului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
59 %
2.6kmh
61 %
D
27 °
lun
26 °
mar
31 °
mie
25 °
J
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pesediștii iar au prins loc în față la Ziua Eroilor. La guvernare nu prea se bagă, în rest, sunt primii.

EDITORIAL

De ceva vreme asistăm la o demonizare agresivă a Franței. Se știe cine se află în spatele acestei acțiuni care ar fi stârnit zâmbete...

EPIGRAMA ZILEI

Cum nu sunt călugăriță - Medita o piuliță, Diseară mă duc la club Să mă-nvârt de un șurub! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...