vineri, mai 9, 2025
AcasăLocalPompierii din Botoșani, în mijlocul elevilor. „Să învățăm să fim în siguranță!”

Pompierii din Botoșani, în mijlocul elevilor. „Să învățăm să fim în siguranță!”

Lecții de viață pentru peste 300 de copii, în cadrul Săptămânii Verzi, cu participarea salvatorilor botoşăneni.

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani au avut parte astăzi de o întâlnire inedită și plină de învățăminte, în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”.

Peste 300 de copii și cadre didactice au participat la o serie de activități de informare și educare preventivă, susținute de pompierii botoșăneni, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Cu toții au fost captivați de demonstrațiile și explicațiile salvatorilor, care le-au vorbit sincer despre pericolele la care pot fi expuși dacă nu respectă anumite reguli simple de siguranță.

Sfaturi utile pentru protecţia celor mici

Iar pentru ca mesajul să ajungă cât mai bine la elevi, pompierii au ales să le explice totul prin exemple clare, din viața de zi cu zi.

„Nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări”, le-au spus pompierii, atrăgând atenția asupra riscurilor mari la care se pot expune cei mici.

Printre sfaturile importante transmise copiilor s-au mai numărat:

  • „Nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare”;

  • „Nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie”;

  • „Dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.”

Cum să reacţionăm în caz de dezastre sau dacă are cineva o urgenţă medicală

Pe lângă prevenirea accidentelor, copiii au învățat și cum trebuie să reacționeze în situații critice, precum un cutremur, un incendiu sau atunci când cineva are nevoie de ajutor medical.

Momentul cel mai așteptat de cei mici a fost, fără îndoială, cel în care au putut vedea de aproape autospecialele de intervenție. Cu ochii mari de uimire și curiozitate, au explorat fiecare colț al mașinilor de intervenție și au ascultat, fascinați, explicațiile salvatorilor despre echipamentele folosite.

Mulți au aflat, pentru prima dată, cum se protejează pompierii în timpul misiunilor riscante, cu ajutorul aparatelor de respirat cu aer comprimat și a căștilor speciale de protecție.

Activitatea a fost posibilă datorită protocoalelor de colaborare încheiate între Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și instituțiile de învățământ din județ.

Prin astfel de întâlniri, elevii nu doar că învață despre siguranță, dar capătă și respect pentru munca pompierilor – eroii din viața reală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
96 %
1.3kmh
100 %
J
9 °
vin
14 °
S
16 °
D
11 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...