S-a născut în Țara Românească în anul 1644, din părinți creștini. La vârsta de 15 ani ajunge rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un păgân pune ochii pe el şi-l cumpără cu gândul de a-l sodomiza. Apărându-și demnitatea şi curăția, Ioan îl omoară pe păgân. Agarenii, păzitorii robilor, aflând că Ioan și-a ucis stăpânul, l-au legat în lanțuri şi așa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat în stăpânirea femeii păgânului ucis. Aceasta, fermecată de frumusețea lui Ioan, i-a făgăduit că dacă va renunța la credința în Hristos îl va lua de bărbat. După 2 ani de refuz, a fost dat pe mâna eparhului cetății şi aruncat în temniță. A fost supus la multe chinuri, iar în cele din urmă a fost spânzurat în data de 12 mai 1662. Viața Sfântului Ioan a fost scrisă de Ioan Cariofil şi a fost tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul.
Unde nu este luptă cu gândul
Noi suntem atât de copleșiți de gânduri, încât n-avem nici capacitatea să le recenzăm, să le consemnăm.
Era odată un Părinte care în obște părea a fi un pic nebun și râdea așa, „ca prostul”, și Părinții îl socoteau ca atare, chiar dacă erau pustnici împreună cu dânsul.
Și vin trei frați ca să cerceteze obștea și cer binecuvântare de la Stareț că să-i lase să vadă toate chiliile Părinților. Și Starețul zice celui care-i îndruma: „Numai la nebunul ăla să nu te duci cu ei”. Dar ei au simțit că s-au dus peste tot și n-au descoperit ce căutau. Până la urmă au plecat fără să-l vadă. Și Părintele Stareț s-a întrebat: „Măi, da de ce-au vrut acești Părinți să se ducă la fratele?”. S-a dus atunci el, și-l găsește pe frate făcându-și lucrarea sa duhovnicească, dar când a văzut că intră Starețul, a început să râdă prostește, cum râdea de obicei. Și-i zice Starețul: „Nu mă mai amăgești! Care-i lucrarea ta? Ce faci tu aici în chilie?”. Și atunci i-a spus: „Eu, de dimineață, când mă scol, am în faţa mea două coșulețe și mai multe pietricele. Când îmi vine un gând bun, pun o pietricică în coșulețul din dreapta; când îmi vine un gând rău, pun o pietricică în coșulețul din stânga. Și dacă până seara se adună mai multe pietricele în coșulețul cu gânduri rele, nu mănânc în ziua aceea”.
Ca să înțeleagă cineva la ce nivel se duce lupta! Ia să-și propună cineva din lume, ca noi, să consemneze de-așa manieră gândurile! N-ar putea să facă față nici cinci minute, darămite o zi întreagă, la câte gânduri trec prin mințile noastre. O avalanșă! Mintea noastră este ca un univers plin de meteoriți, cum zic Părinții, este o răspândire, o risipire permanentă. De altfel, tot Părinții definesc lumea ca o risipire. „Ce este lumea? O risipire”. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să reflectăm asupra lucrurilor. Bătălia acolo trebuie dată și bătălia acolo trebuie câștigată. Că dacă te-a biruit vrăjmașul la nivel de gând, după aceea ești rob. (Pr. Constantin Coman)
Preot Olivian SANDU