luni, mai 12, 2025
AcasăLocalZilele Orașului în imagini (GALERIE FOTO)

Zilele Orașului în imagini (GALERIE FOTO)

Zilele Municipiului Botoșani s-au încheiat duminică seară cu Antonia și Connect-R, dar și cu un moment spectaculos ce a luminat cerul orașului.

În ciuda vremii capricioase, aproximativ 7.000 de botoșăneni s-au adunat în ultima seară în Parcul Cornișa.

Cei mai mulți botoșăneni s-au adunat în jurul orei 20:00, pregătiţi să se bucure împreună cu invitaţii serii, Antonia şi Connect-R. Distracţia a fost la cote maxime întâi cu Antonia, care a cântat melodiile binecunoscute de fani şi a interacţionat cu ei, primind chiar mici daruri de la admiratori. În ciuda frigului, miile de botoșăneni au dansat pe ritmurile melodiilor Antoniei, aşteptându-l şi pe al doilea artist, Connect-R.

Foc de artificii pe o melodie dedicată Europei 

După concertele celor doi artiști, miile de botoșăneni adunați la Cornișa au avut parte de un impresionant foc de artificii, desfășurat pe o melodie simbolică, dedicată Europei.

Spectacolul pirotehnic a marcat finalul celor câteva zile de festivități din cadrul Cornișa Aqua Parc & Sports, care a devenit, și în acest an, centrul distracției pentru botoșăneni de toate vârstele.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
61 %
2.5kmh
100 %
lun
13 °
mar
15 °
mie
15 °
J
19 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine măcar că are telefon, că restul se rezolvă.

EDITORIAL

În pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află din nou într-un moment de cumpănă. Nu între două nume pe un buletin...

EPIGRAMA ZILEI

O întrebare încerc Să îți pun, confrate : Cum pot exista-ntr-un cerc …capete pătrate? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...