luni, mai 12, 2025
AcasăNaționalSimion explodează înainte de turul decisiv: „Ce mă fac eu cu voi...

Simion explodează înainte de turul decisiv: „Ce mă fac eu cu voi din 19 mai? Individual, nu în grup”

Într-un mesaj dur publicat pe blogul său, candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, lansează un atac amplu împotriva susținătorilor lui Nicușor Dan, pe care îi acuză de rasism, homofobie și dispreț față de familia sa. El susține că aceștia nu au nicio șansă matematică în turul doi și critică HotNews și G4Media pentru lipsa dialogului și pentru promovarea unui dublu standard.

Nu am deloc emoții privind rezultatul alegerilor de duminica viitoare, atâta timp cât ele sunt corecte și libere (și ne vom lua toate măsurile de precauție ca acest lucru să se întâmple). Nu e aroganță! Nu e vorba despre mine absolut deloc în această candidatură, ci despre un popor român care s-a trezit și care nu mai reacționează deloc la stimulii de manipulare în masă la care a fost supus până în prezent”, scrie George Simion.

Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi”

El afirmă că a fost insultat rasist și homofob de persoane care se pretind educate și condamnă superioritatea afișată de unii membri ai „bulei progresiste”.

Apoi trece direct la cei care nu îl susțin. „Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul. Zic o parte dintre voi pentru că, printre pozele făcute cu simpatizanții de la bord, am făcut una și cu un coleg de generație (1987, tot bucureștean, el făcuse Vianu, eu Lazăr) care votează Nicușor Dan, dar a știut să îmi strângă mâna și, pe lângă poză, să dialogheze acceptând că reprezentăm două curente ideologice diferite.

Să o luăm în ordine…Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi etc. O stimabilă doamnă care a trăit o viață din fonduri Soros (și chiar m-a întrebat dacă eu nu vreau să obțin asemenea surse de venit) a dat o declarație în care ne-a numit fasciști și crede că trei sferturi din aeronava în care sunt ar trebui lipsiți de dreptul de a vota pentru că reprezintă Diaspora”.

„Până acum nu credeam că România este o țară rasistă”

Simion își continuă criticile la adresa susținătorilor lui Nicușor Dan și îi acuză pe unii dintre ei de rasism și homofobie.

“Am primit atâtea comentarii rasiste din partea unor oameni care se pretind educați că îmi vine, efectiv, greață, și nu aș vrea să fiu măcar o zi în țara mea în pielea unui cetățean cu pielea mai închisă. De la garoi la cioricosan, la țigan împuțit, am fost numit în toate felurile din 5 mai încoace. Ca să evite cenzura, de la Reddit până la Tiktok, pe toate rețelele de socializare, războinicii din bula adversă au început să pună emoticoane cu… CIORI. Asta nu vine de la PLEAVĂ, cum ne numesc ei, de la PRECARIAT, ci de la profesori universitari precum Adrian Papahagi. E bine totuși, e o lecție de viață: până acum nu credeam că România este o țară rasistă. Și, de multe ori, necivilizată, neasumată și homofobă.”.

Apoi, Simion îl ironizează pe actorul Victor Rebengiuc, susținător declarat al lui Nicușor Dan și pe filosoful Mihai Șora, pe al cărui cont de Facebook continuă să posteze soția acestuia.

“Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”

Pe final, George Simion le transmite un mesaj opozanților săi.

„Eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește. Majoritatea sunteți colegii mei de generație / educație / aspirații. Dar nu știu ce voi face cu voi, păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși să acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi. Mai existăm și noi, ceilalți, pe aici. Sper să mă ajutați să rezolv dilema:
nu Ce caut eu aici? nu Eu cu cine votez? Ci Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
61 %
2.5kmh
100 %
lun
13 °
mar
15 °
mie
15 °
J
19 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine măcar că are telefon, că restul se rezolvă.

EDITORIAL

În pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află din nou într-un moment de cumpănă. Nu între două nume pe un buletin...

EPIGRAMA ZILEI

O întrebare încerc Să îți pun, confrate : Cum pot exista-ntr-un cerc …capete pătrate? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...