sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăLocalAvalanșă de proiecte la Mediu. Avertismentul prefectului - „Birocrația nu trebuie să...

Avalanșă de proiecte la Mediu. Avertismentul prefectului – „Birocrația nu trebuie să blocheze dezvoltarea!” (VIDEO)

Numărul proiectelor pentru care se cere evaluarea impactului asupra mediului a explodat în 2025, comparativ cu anul trecut. Situația a fost discutată în cadrul ședinței Comisiei de Analiză Tehnică și a Colectivului Special Constituit din cadrul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate.

Creșterea este atât de mare încât ridică semne de întrebare legate de modul în care sunt aplicate procedurile.

„Mesajul meu este clar – trebuie să analizăm cu seriozitate această evoluție și să evităm supraîncărcarea cu cerințe administrative care nu se justifică. Nu este acceptabil ca birocrația să devină o frână în calea investițiilor și dezvoltării. Acordurile și avizele trebuie solicitate acolo unde este cu adevărat necesar, nu din reflex birocratic”, a spus prefectul Dan Nechifor.

Semnalul tras este clar – sistemul riscă să se blocheze singur, din cauza unui exces de zel birocratic. Sunt cerute avize chiar și acolo unde nu este nevoie, iar investitorii pierd timp și bani. Autoritățile sunt chemate să intervină rapid pentru a corecta această direcție periculoasă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
7.2 ° C
7.2 °
6.6 °
97 %
1.8kmh
100 %
vin
8 °
S
14 °
D
17 °
lun
13 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, au ajuns materialele la șantier. Înseamnă că acuș e gata din nou.  

EDITORIAL

Dacă ar fi să denumesc cumva această săptămână premergătoare turului doi, n-aș sta o clipă pe gânduri și aș numi-o „săptămâna neagră”. Pentru că...

EPIGRAMA ZILEI

Când e vorba de-o plimbare, De un raid sau de o tură, Minciuna-i pe strada mare, Adevărul, pe centură... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...