spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTFurt dejucat într-o staţie de maxi-taxi

Furt dejucat într-o staţie de maxi-taxi

O tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Dobârceni, a fost cât pe ce să rămână fără telefonul mobil, duminică seară, în staţia de maxi-taxi de lângă Piaţa centrală. Aceasta e oprise să cumpere ceva de la un chioşc stradal, când a fost luată „la ochi” de un individ care s-a apropiat de dânsa şi a încercat să-i bage mâna în buzunar. Ghinionul lui a fost că tânăra a realizat imediat ce se întâmplă, iar un trecător a intervenit imediat. În plus, un echipaj de jandarmi, aflat în patrulare în apropierea staţiei de maxi-taxi D&O&C Dova de la Piaţa Centrală, a ajuns în scurt timp şi l-a imobilizat pe suspect. Deşi hoţul de buzunare, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a încercat să dea vina pe depresia de care suferă, explicându-le jandarmilor că afecţiunea medicală l-a făcut să întindă mâna spre buzunarul acesteia fără intenţia de a o păgubi în vreun fel, echipajul l-a condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în vederea soluţionării.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...