joi, mai 22, 2025
AcasăPulsPreședintele ales vorbește din filme

Președintele ales vorbește din filme

Călin, președintele ales al celor care-și taie buletinul, a mai zis o cuvântare plină de mugetări pentru popor. Vreo jumătate din zicerile lui sunt copiate din filmul „Stăpânul inelelor”, că merg și la patrioții românești. A mai zis el din filmul ăla, i-a plăcut foarte mult, probabil, altfel nu se explică. Ori i-au făcut rușii niște sondaje să nu mai zică din filmele alea cu Sergiu Nicolaescu, că se prinde publicul. Și nici din vorbele lui Zelea Codreanu, că-l arestează și iar își bagă degetu-n nas și-l pozează ziariștii răi. Cu Stăpânul inelelor nu e problemă, puțină lume știe, plus că dacă ți-a plăcut filmul și te visezi rege peste prostime le spui și mai cu patos, adică devii credibil, cum ar veni. Totuși, pentru așa un patriot, ar fi trebuit rușii ăia să-i aleagă niște filme românești, că nu se face să copii de la străini. Sau măcar rusești, poate înțeleg și ăia c-au rămas degeaba fără buletin.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15.6 ° C
15.6 °
14.4 °
67 %
3.2kmh
66 %
J
24 °
vin
19 °
S
15 °
D
9 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă bariera e ridicată când trece trenul, probabil funcționează prioritatea de dreapta.

EDITORIAL

Au trecut trei decenii și jumătate de când românilor li s-a oferit posibilitatea de a alege liber. Partea proastă e că nu prea li...

EPIGRAMA ZILEI

Și se duc ca clipele Scuturând aripile Lăsându-o așadar Fără grup parlamentar...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...