marți, iulie 8, 2025
AcasăLocalPeste 600 de activități pentru un mediu școlar mai sigur. Săptămâna „Școala...

Peste 600 de activități pentru un mediu școlar mai sigur. Săptămâna „Școala în Siguranță”

Siguranța elevilor botoșăneni a fost, încă de la începutul anului școlar, o prioritate pentru autoritățile locale. Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, a desfășurat deja peste 600 de activități dedicate informării și prevenirii comportamentelor antisociale în școli, contribuind activ la crearea unui mediu educațional sigur pentru elevi și profesori.

În această săptămână, între 19 și 25 mai, demersurile preventive se intensifică în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Școala în Siguranță”, organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali. Timp de șapte zile, în unități de învățământ din întreg județul, polițiștii se întâlnesc cu elevi, cadre didactice și părinți, pentru a discuta deschis despre riscurile și consecințele violenței, consumului de droguri și infracțiunilor cibernetice.

Printre temele abordate se numără:

  • prevenirea violenței în mediul școlar;

  • combaterea bullyingului și cyberbullyingului;

  • prevenirea consumului și traficului de droguri;

  • prevenirea infracțiunilor care afectează viața sexuală și intimitatea elevilor.

Până acum, acțiunile s-au desfășurat în mai multe școli din județ, inclusiv la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” și Școala Gimnazială Nr. 7 din Botoșani, Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani, Școala Gimnazială din Manoleasa și Școala Primară din Flondora. Întâlnirile dintre polițiști și comunitatea școlară s-au concentrat pe explicarea efectelor violenței atât asupra autorului, cât și a victimei, precum și asupra riscului adoptării unui comportament agresiv în contextul consumului de substanțe interzise.

„Violența asupra elevilor nu înseamnă doar abuzuri fizice, ci și verbale, emoționale, sexuale sau prin intermediul internetului. De multe ori, agresorul poate fi chiar un coleg sau un adult aflat într-o poziție de autoritate”, au subliniat reprezentanții IPJ Botoșani.

Agresivitatea poate lua multe forme – de la injurii și calomnii, până la lovituri ori distrugerea bunurilor personale. Iar efectele acestora asupra dezvoltării copilului pot fi devastatoare, afectându-i sănătatea, demnitatea și moralitatea.

De aceea, siguranța elevilor și a cadrelor didactice, atât în incinta școlii, cât și în zona din jurul acesteia, este o condiție esențială pentru un învățământ de calitate.

Campania „Școala în Siguranță” continuă pe parcursul întregii săptămâni, iar autoritățile promit că vor intensifica astfel de inițiative, convinse că prevenția este cel mai eficient mod de a combate pericolele ce pot afecta copiii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
20.7 ° C
22.7 °
20 °
77 %
1.5kmh
44 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...