În perioada 30 mai – 1 iunie 2025, județul Botoșani devine gazda unei competiții de prestigiu dedicată tinerilor pasionați de educația civică și juridică. Este vorba despre etapa națională a Concursului de educație juridică „Be Legal! Be Cool!”, ediția a III-a, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani în colaborare cu Asociația VeDem Just.
Concursul este inclus în Lista proiectelor de educație extrașcolară finanțate de Ministerul Educației și Cercetării pentru anul școlar 2024–2025 și reunește elevi din ciclul gimnazial și liceal din întreaga țară. Aceștia își vor testa cunoștințele în domeniul civic, legal și juridic, în cadrul unei competiții ce își propune să formeze viitori cetățeni activi și informați.
„Acest concurs reprezintă o oportunitate unică pentru elevi de a se familiariza cu complexitatea noțiunilor de drept și a valorilor civice. Participanții vor avea ocazia să-și valideze cunoștințele și să-și probeze spiritul critic, elemente esențiale pentru construirea unei societăți bazate pe respectul față de lege și democrație. Sunt convins că dezvoltarea competențelor juridice din timpul școlii contribuie la consolidarea valorilor civice și la crearea unor cetățeni responsabili, capabili să facă față provocărilor secolului XXI. Le doresc mult succes tuturor participanților!”, a declarat profesorul Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspectorul școlar general.
Deschidere oficială
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 30 mai, de la ora 18:00, în Amfiteatrul „Aurel Dorcu” al Colegiului Național „A. T. Laurian” din Botoșani, unitate care asigură masa și cazarea celor 89 de elevi participanți și a profesorilor însoțitori.
Tot în prima zi, între orele 15:00 și 16:00, elevii vor participa la o activitate specială de educație juridică organizată la Tribunalul Botoșani, susținută de judecători locali și de cunoscutul judecător Cristi Danileț.
Premii și recunoaștere pentru cei mai buni
Competiția se încheie cu Festivitatea de premiere, programată pentru sâmbătă, 31 mai, de la ora 12:30, în aceeași locație. Premiile oferite sunt generoase și motivante: laptopuri, telefoane mobile, tablete și locuri gratuite în tabăra de educație juridică din luna august, organizată la Pensiunea Casa Elena din Voroneț.
Județul Botoșani este reprezentat la toate cele trei categorii de concurs de elevii care au obținut cele mai bune rezultate la etapa județeană:
Grupa I – clasele a V-a și a VI-a:
- Locul I: Elena Iasmina Afilipoaiei – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani
- Locul II: Georgiana Călin – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani
- Locul III: Daria Frunză – Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca
Grupa a II-a – clasele a VII-a și a VIII-a:
- Locul I: Mihail Armin Aruștei & Yannis Matei Coller – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani
- Locul II: Anastasia Ionescu – Școala Gimnazială „Grigore Antipa”
- Locul III: Ilinca Cataraciuc – Școala Gimnazială „Grigore Antipa”
Grupa a III-a – liceu:
- Locul I: Loredana Mihaela Foca – Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi
- Locul II: Patricia Melinte – Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani
- Locul III: Dumitrița Damian – Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani