vineri, mai 30, 2025
AcasăLocalPanică la o grădiniță din Dorohoi! Un cablu supraîncălzit a umplut o...

Panică la o grădiniță din Dorohoi! Un cablu supraîncălzit a umplut o sală cu fum

Momente de panică miercuri dimineață, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, după ce un început de incendiu a fost semnalat printr-un apel la 112. Incidentul a avut loc pe strada Grigore Ghica, într-una dintre cele două clădiri ale grădiniței.

Totul a pornit de la un cablu electric de mari dimensiuni, care s-a supraîncălzit și a generat o degajare intensă de fum într-o sală din Corpul 1 al instituției.

„Instalaţia electrică de pe holul instituției de învățământ a luat foc. Când au simțit miros de fum, cadrele didactice au evacuat clădirea. Este vorba de 40 de preșcolari și șase cadre didactice și personal auxiliar”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Administratorul grădiniței a alertat imediat autoritățile, iar în scurt timp pompierii de la Detașamentul Dorohoi au sosit la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD.

„Aceștia au constatat faptul că ardea instalaţia electrică, cu degajări de fum și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Echipajul SMURD a evaluat la fața locului toate persoanele. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a completat Dorina Lupu.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Personalul unității, alături de echipajele de intervenție, a reușit să aerisească rapid clădirea, prevenind astfel extinderea pericolului. La intervenție au participat și reprezentanți ai Delgaz Grid, care au acționat pentru remedierea defecțiunii electrice, precum și un echipaj al Poliției Municipiului Dorohoi.

Situația a fost adusă sub control fără incidente grave, însă cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență urmează să stabilească cu exactitate cauza care a dus la supraîncălzirea cablului electric. Părinții copiilor au fost anunțați despre incident, iar activitatea grădiniței a fost reluată după ventilarea completă a spațiilor afectate.

În noiembrie 2022, un alt incendiu s-a produs în incinta Școlii gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Botoșani. Atunci, totul a pornit o lampă de iluminat dintr-un grup sanitar, care a luat foc, cu degajări mari de fum. Ulterior, pompierii au constatat că instalația electrică tocmai urma să fie supusă unei revizii tehnice. Atunci, au fost realizate mai multe controale în unitățile de învățământ. Dar în decembrie 2024, o altă școală din comuna Cristești a luat foc. Incendiul a afectat de data aceasta acoperișul unității de învățământ. Zilele trecute, un alt incendiu a avut loc în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Lunca. Peste 70 de elevi, cadre didactice și membri ai personalului auxiliar au fost evacuați. Focul a pornit în grupul sanitar al unității de învățământ, după ce un elev a venit cu un recipient cu carburant și a incendiat un panou despărțitor din PVC, amplasat între cabinele din toaleta elevilor. După lichidarea incendiului, șeful SVSU Lunca a solicitat sprijinul pompierilor militari prin apel la 112, pentru determinarea cauzei probabile a izbucnirii incendiului. La fața locului au intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, precum și specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire. Investigațiile preliminare au indicat că focul a fost declanșat în mod intenționat. Cazul a fost preluat de Poliție, care a demarat o anchetă și l-a identificat pe făptaș. Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele acestui act deliberat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
57 %
7.9kmh
100 %
vin
22 °
S
20 °
D
24 °
lun
24 °
mar
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce a apărut avaria, că s-a reparat, umplut groapa cu piatră, apoi s-a asfaltat. Și nu a durat decât trei luni.

EDITORIAL

De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...

EPIGRAMA ZILEI

Cum nu sunt călugăriță - Medita o piuliță, Diseară mă duc la club Să mă-nvârt de un șurub! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...