sâmbătă, mai 31, 2025
AcasăLocalBotoșani găzduiește finala Concursului Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!”

Botoșani găzduiește finala Concursului Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!”

Zeci de elevi și profesori din întreaga țară vor ajunge, în perioada 29 mai – 1 iunie 2025, la Vorona, județul Botoșani, pentru a participa la etapa națională a Concursului „Și gestul tău contează!”, ajuns la cea de-a XVII-a ediție.

Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Botoșani și Asociația „Papucul Doamnei”, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, și reunește câștigătorii etapelor județene desfășurate în luna aprilie.

Concursul promovează implicarea tinerilor în protecția mediului și este structurat pe mai multe secțiuni:

🔹 proiect de mediu
🔹 fotografie de la o acțiune ecologică
🔹 colaj realizat din materiale naturale
🔹 obiecte utile create din deșeuri

Participanții sunt împărțiți pe două categorii de vârstă și vor avea ocazia să se întreacă și în activități educative, practice, sportive și creative, desfășurate sub formă de concursuri pe echipaje.

Deschiderea oficială a competiției va avea loc vineri, 30 mai, de la ora 9:00, în Campusul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona, instituția-gazdă a evenimentului, potrivit prof. Cecilia Vicoveanu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul beneficiază de sprijinul mai multor parteneri și sponsori, printre care: Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, ANANP Botoșani, Direcția Silvică Botoșani, Rotary Club Botoșani, Act for Tomorrow și GhipoConcept SRL Iași.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
75 %
2.3kmh
4 %
vin
13 °
S
27 °
D
24 °
lun
26 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce a apărut avaria, că s-a reparat, umplut groapa cu piatră, apoi s-a asfaltat. Și nu a durat decât trei luni.

EDITORIAL

De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...

EPIGRAMA ZILEI

Cum nu sunt călugăriță - Medita o piuliță, Diseară mă duc la club Să mă-nvârt de un șurub! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...