Județul Botoșani s-a aflat, săptămâna trecută, sub incidența mai multor coduri meteorologice de precipitații abundente și inundații, care au lăsat în urmă pagube considerabile. Instituția Prefectului a centralizat efectele produse de aceste fenomene extreme, iar bilanțul este unul îngrijorător.
Potrivit primelor informații furnizate din teritoriu, apele au afectat 33 de localități, fiind afectate și două drumuri. Pentru a se verifica situația exactă din teren, prin ordin al prefectului au fost înființate două comisii de inventariere – una se va axa pe locuințe și terenuri afectate, iar cealaltă pe drumuri.
Bilanțul provizoriu întocmit pe baza informațiilor trimise din teren de comisiile locale pentru situații de urgență, ploile torențiale au afectat șase locuințe, alte nouă fiind inundate. Aproximativ 228 de kilometri de drumuri comunale și 28 de kilometri de drumuri de exploatare au fost grav deteriorați. O aducțiune de apă a fost colmatată pe o lungime de trei kilometri, iar 132 de kilometri de străzi au fost, de asemenea, afectați. Infrastructura rutieră a fost serios pusă la încercare – 57 de podețe au suferit avarii, iar drumul național 24C în zona Manoleasa – Rădăuți Prut s-a surpat î două locuri.
Agricultura nu a fost ocolită de efectele intemperiilor – 2022 hectare de teren arabil au fost inundate, alături de 675 de hectare de pășuni. În plus, 290 de fântâni au fost compromise, iar zeci de anexe gospodărești au fost fie complet inundate, fie parțial avariate.
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a explicat amploarea fenomenului. „Scurgerile de pe versanți au fost principala cauză. Trebuie să luăm în calcul că a plouat în 48 de ore cât plouă, în mod normal, în două luni”, a explicat Dan Nechifor.
Astăzi, de exemplu, prefectul Dan Nechifor s-a aflat în inspecție pe tronsoanele de drum afectate de ploile abundente din ultimele zile. Însoțit de reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale, oficialul a evaluat pe teren impactul intens al precipitațiilor asupra carosabilului și a terenurilor adiacente.
În prima fază, au fost identificate punctele critice în care șuvoaiele au distrus șanțurile de scurgere și au creat porțiuni de alunecare a terenului. “Trebuie să intervenim rapid pentru a preveni blocarea totală a circulației și pentru a proteja locuitorii din zonele vulnerabile”, a subliniat prefectul Nechifor. Echipele de lucru au primit sarcini precise – plombarea provizorie a gropilor formate, consolidarea acostamentelor și curățarea sistemelor de drenaj.
Instituția Prefectului va continua monitorizarea permanentă a situației, colaborând strâns cu autoritățile locale și cu Serviciul de Gospodărire a Apelor pentru a asigura o reacție promptă și eficientă. “Ne aflăm în legătură directă cu toate structurile responsabile și vom aloca resursele necesare pentru ca circulația să revină la normal în cel mai scurt timp”, a mai declarat Nechifor. În paralel, specialiștii Secției de Drumuri Naționale pregătesc un plan de intervenție pe termen mediu, menit să prevină reapariția situațiilor similare în următoarele fenomene meteorologice.
Autoritățile locale continuă să evalueze pagubele și să intervină în zonele cele mai afectate. La finalul activităților de inventariere, va fi întocmit un bilanț și va fi înaintat la Guvern un proiect cu propuneri pentru alocarea unor eventuale despăgubiri sau sume necesare pentru refacerea drumurilor afectate.