De la blugi skinny la cei cu croială largă și de la talie ultra-înaltă la talie joasă, tendințele în materie de blugi se schimbă constant, scriu jurnaliștii de la BBC. Cum putem alege perechea perfectă pentru noi și cum o putem întreține corect?
Puține piese vestimentare sunt la fel de iconice și omniprezente ca o pereche de blugi. Cu siluete care au definit epoci și au surprins momente culturale importante, blugii sunt un element de bază în garderobă. Însă, în același timp, fac parte din una dintre cele mai poluante categorii ale modei, fiind afectați de cicluri rapide ale tendințelor și – drept urmare – ajung frecvent să rămână nepurtați în dulapuri.
Să luăm tendințele acestui sezon. Anul trecut, Vogue anunța revenirea blugilor skinny, doar pentru a declara 12 luni mai târziu că a fost un moment trecător – iar acum sunt din nou în vogă, cu Prințesa de Wales drept imagine reprezentativă. Siluetele „slim” sunt și ele la modă, alături de modelele cu curea și cele largi, iar forma sezonului este blugul cu crac tip „barrel” (butoi): talie fixă, picior ușor voluminos care se îngustează spre gleznă. Cu atâtea croieli și tendințe câte forme ale corpului și gusturi există, cum alegem perechea perfectă?
Stilista personală Alexandra Fullerton spune că silueta tip „barrel-leg” se potrivește majorității tipurilor de corp. „Sunt plăcut de largi pe picior și se așază pe talia naturală, așa că merită un loc stabil în garderobă”, spune ea pentru BBC. „Sunt doar un pas mic față de blugii boyfriend, care au devenit deja un trend permanent.”
Însă Fullerton subliniază că achiziționarea unei perechi de blugi ar trebui să fie un maraton, nu un sprint, și le recomandă clienților să-și creeze o listă scurtă de stiluri, bazată pe cercetare. Ce tipuri de spălături preferi? Ce branduri admiri? Cine din spațiul public are o formă a corpului similară cu a ta, de la care poți lua sfaturi?
„Să depui puțin efort – adică vreo câteva ore într-un magazin fizic, cu o cabină de probă bine luminată și, ideal, însoțit de un prieten – va asigura cea mai bună achiziție,” spune Fullerton. „Magazinele universale care au secțiuni dedicate blugilor sunt cel mai bun punct de plecare. Indiferent de buget, blugii ar trebui să fie o investiție, așa că fă cumpărături gândindu-te la durabilitate, nu la tendințe.”
Fullerton avertizează că extremele – fie skinny sau foarte largi, fie cu talie ultra-înaltă sau foarte joasă – sunt mai predispuse să iasă rapid din modă. „Mai bine alegi o siluetă mai puțin extremă, care va rezista în timp, cum ar fi o croială dreaptă sau ușor evazată, cu talie medie spre înaltă, care va rămâne clasică ani la rând,” recomandă ea. „Albastrul mediu este mereu cea mai bună alegere când vine vorba de spălături.”
Niciun model de blugi nu a trecut testul timpului la fel de bine ca Levi’s 501. Patentat în 1873 de Levi Strauss și Jacob Davis în SUA, a fost creat inițial ca salopetă rezistentă, 100% din bumbac, pentru mineri și fermieri. Însă, la începutul anilor 1950, blugii albaștri au devenit simbolul rebeliunii tinereții, mai întâi cu Marlon Brando purtând Levi’s 501 în „The Wild One”, urmat de James Dean în Lee Rider 101 în „Rebel Without a Cause”. Iar cine poate uita de Susan Sarandon și Geena Davis, îmbrăcate în blugi cu talie înaltă, în „Thelma & Louise”, în 1991?
„Când denimul japonez cu tiv selvedge a înlocuit croielile ultra-largi inspirate de hip-hop din a doua jumătate a anilor ’90, iar Levi’s a lansat colecția Red cu blugi răsuciți și ergonomici, peisajul denimului s-a schimbat pentru totdeauna,” spune designerul, lectorul și istoricul specializat în denim Mohsin Sajid. „De atunci, denimul a devenit mai sofisticat, apărând pe podiumurile de modă și în colecțiile brandurilor de lux. Lucram la Pringle în acea perioadă și mi-au cerut să proiectez un model de blugi selvedge.”
Perechea perfectă de blugi
Astăzi, blugii fac parte cu adevărat din moda mainstream; e greu de găsit un brand de îmbrăcăminte care să nu-i includă în colecțiile sale. Iar majoritatea blugilor conțin acum un amestec sintetic în țesătura de bumbac – de obicei elastan, derivat din combustibili fosili, care își pierde elasticitatea în timp, făcând pantalonii mai puțin durabili.
Ca urmare, o parte din strălucirea pantalonilor iconici și din epoca lor de glorie hollywoodiană s-a pierdut. ONU estimează că o singură pereche de blugi necesită 1 kg de bumbac, care la rândul său are nevoie de aproximativ 7.500–10.000 de litri de apă pentru a fi cultivat – echivalentul a zece ani de apă potabilă pentru o persoană. La nivel de industrie, moda generează 20% din totalul apelor reziduale, iar procesul chimic de vopsire al denimului poate fi dăunător atât pentru muncitori, cât și pentru mediu.
„Există un motiv pentru care Levi’s 501 a trecut testul timpului: sunt fabricați din bumbac 100%, cu elasticitate naturală,” explică profesoara Dilys Williams, directoarea Centrului pentru Modă Sustenabilă de la London College of Fashion, UAL. „Dar am devenit tot mai puțin obișnuiți să purtăm haine fără fibre sintetice, pentru că ni se vând ca fiind mai confortabile. Așa că e vorba, parțial, și de reeducare – chiar avem nevoie de acea elasticitate sintetică? Sau am putea purta o pereche de blugi până se mulează natural pe corpul nostru?”
Ciclistă pasionată, Williams ajunge adesea să facă găuri în blugi. În loc să-și cumpere o pereche nouă, preferă să-și repare cu mândrie blugii existenți, pentru a reflecta identitatea sa vestimentară și stilul său de viață. „Fiecare pereche spune o poveste despre ce s-a întâmplat în timp ce a fost purtată; culoarea se estompează în funcție de uzură, creând o patină unică,” spune Williams pentru BBC. „Acest aspect minunat a fost, însă, sabotat – foarte mulți blugi sunt îmbătrâniți artificial, de obicei prin procese chimice nocive, aplicate manual, în țări fără reglementări stricte de sănătate și siguranță. Viața blugilor e accelerată, producția e rapidă, iar identitatea lor pentru client se pierde.”
A alege denim brut este o altă modalitate de a reduce impactul ecologic al blugilor. Cunoscut și sub denumirea de „dry denim”, acesta nu a fost pre-spălat sau micșorat în fabrică, spre deosebire de majoritatea blugilor actuali. Rezultatul este un material închis la culoare și rigid, care se estompează și înmoaie natural în timp.
„Poate fi greu să treci la o variantă atât de închisă la culoare, dar după câteva luni nu vei mai vrea altceva,” spune Sajid. „Imperfecțiunile, precum nodurile rezultate din procesul de filare și țesere, fac ca fiecare pereche să fie unică și să evolueze într-un model de decolorare spectaculos. Încercați să nu-i spălați în primele luni și, pe termen lung, spălați-i doar dacă este absolut necesar. În felul acesta, blugii vor dezvolta un tipar propriu de uzură.”
Sajid adaugă că o pereche excelentă de blugi durabili combină un denim de calitate – ideal, din bumbac regenerativ 100% – vopsit cu indigo pe bază biologică (nu pe bază de petrol), cu o greutate medie de aproximativ 354 g. Pentru un plus de confort și elasticitate, căutați branduri care folosesc cânepă sau fibre moi.
Încă de la începutul anilor 2000, noi branduri de blugi au intrat pe piață pentru a contribui la reducerea impactului ecologic al denimului – iar inovațiile nu dau semne că s-ar opri curând.
În martie, brandul de denim de lux Agolde, cu sediul în Los Angeles și deținut de Citizens of Humanity, și-a lansat colecția de primăvară în parteneriat cu Lycra, incluzând o fibră elastică pe bază de plante, obținută din porumb industrial, integrată într-un amestec de bumbac regenerativ și vopsea eco-indigo.
Amy Williams, CEO-ul Citizens of Humanity, spune că siluetele emblematice ale Agolde – modelul Ren cu talie înaltă și crac larg, și Harper cu croială dreaptă – continuă să fie preferatele clienților chiar și după schimbarea materialelor. Între timp, brandul suedez Nudie Jeans, cunoscut pentru utilizarea bumbacului organic și care și-a publicat luna aceasta raportul anual de sustenabilitate, oferă reparații gratuite, prin ateliere special amenajate în magazinele sale. Anul trecut, brandul a reparat 68.342 de perechi de blugi Nudie.
Iar ELV Denim, care și-a făcut debutul la London Fashion Week la începutul acestui an, propune un nou model de lux bazat pe reutilizare. Toți blugii sunt confecționați din materiale reciclate, care altfel ar fi ajuns la groapa de gunoi.
„Blugii noștri sunt concepuți cu o rezervă generoasă la cusături, pentru a se adapta corpului purtătorului pe măsură ce acesta se schimbă,” spune fondatoarea și directoarea de creație Anna Foster pentru BBC. „Am avut chiar o clientă care, în timpul sarcinii, a desfăcut cusăturile și a adăugat puțin elastic ca să îi poată purta pe tot parcursul sarcinii. După ce a născut, i-a refăcut treptat.”
Blugii brandului sunt concepuți modular, astfel încât, dacă o parte se deteriorează, poate fi înlocuită individual, fără ca clientul să fie nevoit să cumpere o pereche nouă. Deși este un brand tânăr – ELV Denim a fost lansat în 2018 – Foster are mari speranțe. „Ambiția mea vizează întreaga industrie a modei, nu doar denimul. Mi-ar plăcea să văd o industrie care prețuiește măiestria, calitatea și individualitatea stilului mai mult decât profitul și producția în masă.”
Articolul original poate fi citit AICI: