joi, iulie 31, 2025
AcasăLocalO editură cu poveste unică, prezentă la Târgul de carte și arte...

O editură cu poveste unică, prezentă la Târgul de carte și arte de la Botoșani

Printre standurile de la Târgul de carte și arte, desfășurat în perioada 12 – 15 iunie pe Pietonalul Unirii, se ascunde o poveste demnă de un roman. Nu este doar o editură, ci un omagiu viu adus celei care a creat prima punte culturală între România și India, traducându-l pe Eminescu în limba bengali. Se numește Cununi prin stele, iar în spatele ei se află scriitoarea Carmen Mușat-Coman, dar și o moștenire emoționantă: viața și opera Amitei Bhose, prima traducătoare a poetului național în Asia.

„Amita Bhose era o indiancă din Kolkata. În 1959 a venit pentru prima dată în România pentru doi ani. A învățat limba română la Universitatea din București. În manual îl descoperea pe Eminescu cu poezie <Ce te legeni>. I s-a părut că citește Tagore în română și a fost foarte indignată cumva: de cum doi poeți care nu s-au cunoscut, nu au știut unul de altul, au scris la fel aproape? Așa a început drumul dânsei spre Eminescu, spre România, pentru că, după ce s-a întors în India, l-a tradus pe Eminescu pentru prima oară în Asia, în 1969”, a povestit Carmen Mușat-Coman.

În 1971, Amita Bhose s-a întors în România și a fost prima doctorandă a doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga care a devenit eminescolog.

E cumva editură-omagiu”

În România, Amita Bhose a conferențiat despre Eminescu, a tradus literatură românească în limba bengali (Ion Luca Caragiale, Mihail Sebastian, Alexandru Mirodan), iar piesele s-au jucat la Kolkata. În anii 80-90, aceasta era invitată la Botoșani, la Ipotești când erau Zilele Eminescu. Pe scurt, este creatoarea punții culturale între India și România.

În paralel cu activitatea de eminescolog, Amita Bhose a fost profesoară la Universitatea din București, unde a învățat română. A predat în română limba bengali, limba materna a sa și a lui Tagore, sanscrita (limba zeilor) și civilizația indiană.

„A fost profesoara mea la Universitatea din București. După ce dânsa s-a prăpădit în 1992, au mai trecut ceva ani și am făcut editura Cununi din stele care e inspirată din <Luceafărul> pentru a-i publica opera. De aceea, mare parte din ceea ce vedeți aici este mare parte din ce a scris, a tradus, manuale.

E cumva editură-omagiu, pentru că după moartea dânsei, manuscrisele mi-au rămas mie. Familia s-a mi le-a lăsat, citez: <să fac ce vreau cu ele>, iar eu am zis că dacă omul acesta jumătate din viață a trăit-o aici, în comunism, mai ales, în frig, cu salariul în lei, stând la cozi. Merg peste tot cu cărțile ei, cu povestea ei. Am zis că dacă dânsa jumătate din viață a trăit-o aici, ce fac e un pic din ce ne-a dăruit. Dacă nu apar, înseamnă că jumătate din viața ei ar dispărea”, a mai spus Carmen Mușat-Coman.

La Târgul de carte și arte, pot fi achiziționate de la standul amintit cărți ce aparțin autoarei Amita Bhose. Una dintre ele este chiar teza de doctorat care a apărut la editura Junimea în 1978.

– Mădălina MIHAI, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.2 ° C
18.8 °
17.2 °
84 %
2.2kmh
95 %
J
28 °
vin
27 °
S
30 °
D
32 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Lucrare „gospodărească” făcută pe strada Grigore Antipa din Botoşani şi surpată la prima ploaie.

EDITORIAL

Este foarte posibil ca în toamnă Ilie Bolojan să fie debarcat de pesediștii din coaliție. Că alții n-au cum să o facă. Nici liberalii,...

EPIGRAMA ZILEI

N-aș fi crezut c-o să apară Colecția în care poți Să publici, când nu ești ... afară : „Biblioteca pentru hoți”!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...