Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Cristinești, a fost prins de polițiștii din Dorohoi conducând sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc luni, 16 iunie 2025, pe strada Sfântu Ioan Romanul din municipiu.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul a prezentat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.