duminică, august 17, 2025
AcasăLocalMamă condamnată după ce și-a aruncat copiii în gol. Justiția a decis...

Mamă condamnată după ce și-a aruncat copiii în gol. Justiția a decis – 19 ani de închisoare

Lorela Babii, o tânără de 24 de ani, a fost condamnată la 19 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat și tentativă de omor calificat, ambele în contextul violenței în familie, după ce și-a aruncat cei doi copii de la etajul doi al unui hotel, în vara anului 2023. Decizia Tribunalului Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Gestul șocant a avut loc în seara zilei de 20 august 2023, în incinta unui hotel din municipiul Botoșani. Femeia și-a aruncat fiii, în vârstă de 2 și 3 ani, de la înălțime, iar cel mai mic dintre ei a decedat pe loc. Înainte de fapta extremă, aceasta i-a trimis soțului un mesaj de adio.

În timp ce echipajele de urgență interveniseră pentru a salva copiii, femeia amenința că se va sinucide. A fost nevoie de intervenția unui negociator specializat, care a reușit să o convingă să renunțe.

Copilul supraviețuitor, un băiețel de 3 ani, a fost grav rănit, însă a ieșit din comă în mod miraculos chiar de ziua lui. A fost tratat în mai multe unități medicale din țară, iar medicii spun că, în afară de unele dificultăți de vorbire, nu a rămas cu alte sechele. Tatăl copilașilor a divorțat de tânără la două luni după tragedie.

Sentința pronunțată

În urma procesului, Tribunalul Botoșani a stabilit o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru omor calificat și 9 ani pentru tentativă la omor calificat. Pedepsele au fost contopite, iar instanța a aplicat sporul legal, stabilind o pedeapsă finală de 19 ani de închisoare cu executare. Totodată, femeii i-au fost interzise mai multe drepturi civile pentru o perioadă de 5 ani, inclusiv cele părintești.

Pe lângă condamnarea penală, Lorela Babii a fost obligată să plătească despăgubiri în valoare totală de peste 106.000 lei, către spitalele unde a fost tratat copilul, către Serviciul de Ambulanță și către tatăl copilului supraviețuitor, reprezentând daune morale.

Instanța a dispus și un tratament medical psihiatric obligatoriu, care va fi aplicat în perioada detenției. De asemenea, s-a menținut sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la acoperirea sumelor datorate.

Sentința a fost pronunțată astăzi, pe 23 iunie 2025, iar apelul poate fi formulat în termen de 10 zile.

Tragedia a zdruncinat profund comunitatea locală și a generat ample reacții în spațiul public, relansând dezbaterile despre sănătatea mintală a părinților, protecția minorilor și sprijinul psihologic acordat familiilor vulnerabile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.2 ° C
18.8 °
15 °
93 %
1.4kmh
0 %
D
29 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
31 °
J
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Militărie în taberele airsoft de la Agafton.

EDITORIAL

În goana nebună după bani, guvernanții s-au apucat să taie tocmai de acolo unde de decenii întregi nu au dat prea mult, și anume...

EPIGRAMA ZILEI

Ce fac eu? Ceva firesc: Spun parol sau cip sau tac Iar de mă întrebi ce fac Îți răspund posac: CITESC!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...