joi, iunie 26, 2025
AcasăLocalBilanţ ca după război după accidente cu trotinete electrice (VIDEO)

Bilanţ ca după război după accidente cu trotinete electrice (VIDEO)

Val de accidente grave în Botoșani provocate de trotinete electrice. Copii cu dinți scoși, fracturi, traumatisme craniene și comă – acesta este bilanțul ultimelor două săptămâni, în care aproape zilnic a fost înregistrat câte un caz grav. Mai mulți minori au fost transferați de urgență la Iași, în stare critică.

Ce ar trebui să fie un mijloc de distracție sau de transport alternativ s-a transformat, la Botoșani, într-un coșmar pentru zeci de familii. Trotinetele electrice, tot mai populare în rândul copiilor și adolescenților, fac tot mai multe victime. În ultimele două săptămâni, aproape zilnic, cadrele medicale de la Urgenţe s-au confruntat cu cazuri grave, unele dintre ele soldate cu transferuri de urgență la Iași.

Copil cu trei dinți scoși, după o cădere de pe trotinetă

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Botoșani după ce a căzut cu trotineta electrică pe aleile de la Cornișa. Impactul a fost atât de puternic, încât copilului i-au fost smulși trei dinți, cu tot cu rădăcină. Alături de el se afla un prieten, care s-a ales cu contuzii severe la spate. Amândoi au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente.

Doar o zi mai târziu, un alt copil, în vârstă de 13 ani, a ajuns în stare extrem de gravă la spital, după ce s-a lovit violent la cap, căzând de pe trotinetă. Medicii botoșăneni au decis imediat transferul acestuia la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, în comă.

Trimişi la Iaşi după accidente pe trotinete electrice

accidente trotinete electriceNici tinerii nu sunt feriți de pericole. O adolescentă de 18 ani, din Flămânzi, a suferit un traumatism cranian și o leziune cervicală, după o cădere similară. Aceasta a fost preluată de urgență de o ambulanță și transferată la Iași pentru investigații și tratament neurologic de specialitate.

Pe pietonalul Unirii, un băiat de 12 ani s-a lovit extrem de rău la cap, tot în urma unui accident cu trotineta. Și el a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral sever și transferat în comă la Iași. Medicii botoșăneni se declară îngrijorați de frecvența cazurilor cu evoluție severă.

Fracturi în serie: doi copii de 12 ani, victime în zile diferite

Două accidente în zile diferite au dus la internarea unei fete și a unui băiat de 12 ani, ambii cu fracturi la nivelul membrelor. Ambulanțele au devenit o prezență obișnuită în zonele de promenadă sau în apropierea locurilor unde copiii folosesc trotinetele electrice, adesea fără protecție și fără supraveghere.

„Ne confruntăm cu o adevărată epidemie de accidente”

accidente trotinete electriceSurse medicale din cadrul UPU susțin că numărul accidentelor cu trotinete a crescut alarmant, iar gravitatea traumatismelor a devenit o preocupare serioasă. „E o adevărată epidemie de accidente. Vorbim de dinți scoși, fracturi, traumatisme craniene grave, copii trimiși la Iași în comă. În fiecare zi câte un caz grav. E destul de dramatic”, a precizat asistentul Relu Chiriac, coordonator în cadrul dispeceratului pentru situații de urgență al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Lipsa regulamentelor și nepurtarea echipamentului de protecție, factori agravanți

Cele mai multe dintre victime sunt minori care folosesc trotinetele electrice fără cască de protecție, uneori câte doi pe o singură trotinetă, fără să respecte regulile de circulație. Niciunul dintre copiii ajunși la spital nu purta echipament de protecție, potrivit cadrelor medicale.

Mai grav este că în multe cazuri, trotinetele sunt închiriate, iar minorii folosesc aplicații ale adulților fără acordul acestora. În lipsa unor reglementări clare sau a unor controale eficiente, fenomenul scapă de sub control.

Autoritățile locale, chemate la intervenție

Părinții, medicii și profesorii cer intervenții din partea administrației publice. Campanii de conștientizare în rândul tinerilor, reglementări privind utilizarea trotinetelor în spații aglomerate, dar și amenajarea unor trasee speciale pentru circulația în siguranță.

„Trotineta nu e jucărie. E mijloc de transport și trebuie tratată ca atare”

Este mesajul pe care medicii îl transmit părinților, mai ales în sezonul cald. Creșterea spectaculoasă a numărului de accidente grave legate de trotinete electrice impune o schimbare de atitudine și un cadru legal adaptat. Până atunci, însă, spitalele rămân pe linia întâi a unui fenomen care scapă, deocamdată, de sub control.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
25.5 °
46 %
7.7kmh
34 %
J
28 °
vin
27 °
S
23 °
D
23 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Înainte să dai vina pe duşmani, s-ar putea să constaţi că altcineva îţi zgârie maşina.

EDITORIAL

Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele...

EPIGRAMA ZILEI

Astăzi, Făt Frumos așteaptă De la Zmeu, chestii concrete: Ne batem în luptă dreaptă Sau în drone și rachete?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...