miercuri, iunie 25, 2025
AcasăLocalPanică la Evaluarea Națională în Botoșani: ambulanțe chemate pentru doi elevi

Panică la Evaluarea Națională în Botoșani: ambulanțe chemate pentru doi elevi

Doi elevi au avut nevoie de asistență medicală în timpul Evaluării Naționale, la proba de Matematică.

Emoțiile Evaluării Naționale și-au spus cuvântul pentru doi elevi din județul Botoșani, care au avut nevoie de intervenția medicilor chiar în timpul probei la Matematică, susținută miercuri dimineață.

Un băiat de 14 ani din localitatea Havârna și o fată de 15 ani din Orășeni Deal au început să se simtă rău la scurt timp după ce au intrat în sala de examen.

Conform procedurilor, profesorii supraveghetori au alertat imediat serviciul de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise, în cel mai scurt timp, două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. „Elevii prezentau stări accentuate de amețeală și cu dureri abdominale. Au fost evaluați medical la fața locului, s-au luat măsurile necesare pentru stabilizarea stării lor. Din fericire nu a fost necesar transportul la spital”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator al dispeceratului de urgență SJA-SMURD.

Din fericire, intervenția promptă a cadrelor medicale a permis ca ambii elevi să-și revină și să poată continua examenul. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a fost informat despre situație și a confirmat că nu au fost afectate condițiile de desfășurare a probei.

Evaluarea Națională continuă pe

27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă 3 iulie – afișarea rezultatelor inițiale 4-5 iulie – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor 6-9 iulie – soluționarea contestațiilor 10 iulie – afișarea rezultatelor finale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
30.6 ° C
31.1 °
30.5 °
37 %
2.8kmh
64 %
mie
31 °
J
26 °
vin
29 °
S
23 °
D
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii şoferi se cred stăpâni pe locurile concesionate şi parchează pe ele orice au chef.

EDITORIAL

Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...

EPIGRAMA ZILEI

Cât privește acest post N-ar fi fost mai bine dacă Al său nume ar fi fost Nu Moșteanu ci Moș...teacă?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...