Seara de duminică a fost una agitată pentru familia președintelui CJ, Valeriu Iftime.
Totul după ce fiul cel mic, actualul director general al Elsaco Electronic, a fost trimis de urgență la Iași.
Din câte se pare, acesta se deplasa în pădure cu o bicicletă de teren, iar la un moment dat s-a desechilibrat și a căzut. Din păcate, impactul cu solul a fost unul cât se poate de nefericit, tânărul lovindu-se și cu pieptul de ghidonul bicicletei.
Acesta a ajuns mai întâi la Spitalul din Dorohoi, de unde a fost trimis la Botoșani. După ce a fost supus la mai multe investigații de specialitate, medicii botoșăneni au decis direcționarea lui la Iași. “Pacientul a fost diagnosticat cu pneumotorax drept, traumatism cranian acut închis, contuzii de membre superioare și inferioare. S-a decis direcționarea lui la clinica de chirurgie toracică de la Iași”, au precizat surse medicale din Spitalul Județean.
Accidentele de bicicletă sunt tot mai dese și mai grave
Accidentele în care sunt implicați bicicliști se pot transforma rapid în tragedii, mai ales în zone izolate sau cu teren denivelat, cum sunt pădurile sau drumurile forestiere. Purtarea unei căști de protecție și a altor echipamente de siguranță poate face diferența între o sperietură și o traumă craniană gravă.
În pădure, pericolele sunt multiple: rădăcini ieșite din pământ, pietre, pante abrupte, frunze ude sau crengi care pot provoca dezechilibru brusc. În lipsa protecției, o căzătură banală poate duce la traumatisme serioase, inclusiv fracturi, comoții sau chiar leziuni cerebrale.
Recomandările specialiștilor
-
Poartă cască omologată, chiar și pe trasee scurte!
-
Optează pentru mănuși, genunchiere și cotiere, mai ales pe teren accidentat.
-
Evită viteza excesivă în coborâri și menține controlul constant al frânelor.
-
Nu merge niciodată singur în zone izolate fără să anunți pe cineva.
“Siguranța nu e opțională – e ceea ce îți poate salva viața. O clipă de neatenție poate însemna luni de recuperare”, a precizat un medic ortoped botoșănean.