luni, august 18, 2025
AcasăLocal49 de tranzacții bancare ilegale! Cum și-a golit un tânăr colegul de...

49 de tranzacții bancare ilegale! Cum și-a golit un tânăr colegul de muncă de bani, folosindu-i cardul bancar

Un tânăr din Botoșani a fost condamnat după ce a folosit ilegal cardul bancar al colegului său de muncă. A înregistrat cardul în propriul cont Google și a efectuat astfel 49 de tranzacții online. Faptele s-au petrecut în Germania, unde cei doi lucrau sezonier.

Viorel-Andrei C, în vârstă de 25 de ani, împărțea o cameră cu victima, Marian B. Într-o zi, profitând că amicul era plecat, intrat în cameră și a găsit cardul pe masă. L-a fotografiat față-verso, apoi l-a pus la loc. Ulterior, a înrolat cardul în aplicația sa Google Pay, activându-l pe propriul telefon.

În decurs de aproape trei săptămâni, între 21 iunie și 9 iulie 2021, botoșăneanul a efectuat zeci de plăți ilegale. A cumpărat conținut digital pentru un joc online, suma totală cheltuită ajungând la 1740,16 euro. Tranzacțiile au fost direcționate către platformele „Google Payment” și „Google Play”.

Victima a descoperit lipsa banilor abia la întoarcerea în țară. A solicitat un extras de cont și a notificat banca. În urma investigației, autorul a fost identificat de bancă. Contactat, botoșăneanul a recunoscut imediat faptele.

A returnat 1600 de euro, în două tranșe. Diferența de 140,16 euro a fost achitată ulterior, către mama victimei, care s-a constituit parte civilă în proces.

Procurorii au stabilit că tânărul a comis 49 de acte materiale – 44 tranzacții finalizate și 5 tentative eșuate. În fața instanței, acesta a recunoscut totul și a solicitat aplicarea procedurii simplificate.

Tribunalul Botoșani l-a condamnat pentru trei infracțiuni – furt, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni financiare frauduloase, toate în formă continuată. Pedeapsa finală a fost de 1 an, 11 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe o durată de 3 ani.

În această perioadă, botoșăneanul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbările de domiciliu sau loc de muncă și să participe la un program de reintegrare socială. Va presta și 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Instanța a reținut că tânărul nu are antecedente, a avut o conduită cooperantă și a reparat prejudiciul. Totuși, judecătorii au subliniat că fapta a fost comisă într-un context de încredere personală, ceea ce îi sporește gravitatea.

Tânărul a fost obligat și la plata a 872,92 lei cheltuieli judiciare, dar sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
64 %
1.3kmh
56 %
lun
18 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...