Un incendiu provocat de arderea necontrolată a vegetației uscate și a deșeurilor menajere a pus pe jar mai multe familii din comuna Nicșeni. Scăpate de sub control, flăcările au cuprins un autoturism parcat pe marginea drumului și au amenințat să se extindă la două locuințe aflate în apropiere.
Totul a pornit din curtea unui localnic care, în ciuda temperaturilor extreme și a avertizărilor repetate, a aprins foc pentru a scăpa de resturi vegetale și gunoi. Vântul și canicula au alimentat incendiul, iar în scurt timp, flăcările au devenit imposibil de gestionat fără intervenția specialiștilor.
Echipajele din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au intervenit rapid și au reușit să limiteze extinderea focului, prevenind astfel un dezastru de proporții. Mașina cuprinsă de incendiu nu a mai putut fi salvată.
Pompierii trag un nou semnal de alarmă
„Arderea vegetației uscate reprezintă un pericol real!”, avertizează pompierii botoșăneni, care subliniază încă o dată riscurile majore asociate folosirii focului deschis în această perioadă caniculară.
ISU Botoșani reamintește că arderea neautorizată a miriștilor, a litierei pădurii, a turbăriilor, stufului, tufărișurilor sau a altor resturi vegetale este interzisă prin lege. Ordonanța de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului stipulează clar responsabilitatea proprietarilor și deținătorilor de terenuri de a preveni astfel de acțiuni.
Cei care încalcă legea riscă amenzi de la 7.500 la 15.000 de lei în cazul persoanelor fizice, și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice. În plus, după fiecare incendiu, ISU transmite coordonatele locației către APIA, care poate retrage sprijinul financiar acordat fermierilor.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor
În contextul avertizărilor meteorologice și al riscului crescut de incendii, pompierii le solicită cetățenilor să adopte un comportament responsabil și să respecte următoarele măsuri de prevenire:
-
Nu folosiți focul deschis în zone cu vegetație uscată sau în apropierea materialelor inflamabile;
-
Nu aprindeți focuri în gospodării în lipsa măsurilor de siguranță și a supravegherii;
-
Nu aruncați țigări aprinse în spații cu potențial de incendiu;
-
Pregătiți hrana doar în spații special amenajate, departe de clădiri, culturi sau depozite;
-
Nu lăsați la îndemâna copiilor surse de foc precum brichete sau chibrituri;
-
Nu expuneți la soare recipiente care conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune.