vineri, iulie 11, 2025
AcasăPrima PaginăRâu infestat cu fecale și detergenți de Nova Apaserv. Amenzi date de...

Râu infestat cu fecale și detergenți de Nova Apaserv. Amenzi date de Garda de Mediu

Râu din municipiul Botoșani, poluat grav cu ape uzate. Mirosul pestilențial i-a alertat pe localnici.

O gravă poluare a cursului de apă Luizoaia a fost descoperită în urma unui control de urgență al Gărzii de Mediu Botoșani. Inspectorii au constatat că, în zona străzii Plopilor, dintr-un colector de canalizare colmatat s-au scurs ape uzate menajere neepurate direct în râu, cu un debit estimat la 60 de litri pe secundă.

Deversarea a început în data de 5 iulie și era activă încă la momentul finalizării controlului, pe 9 iulie 2025, ceea ce a generat un disconfort olfactiv puternic și o modificare vizibilă a calității apei: culoare negricioasă, turbiditate ridicată și miros înțepător resimțit pe toată lungimea afectată a pârâului, până în zona podului de pe DN 29.

Fără autorizație și fără să anunțe autoritățile

Operatorul sistemului de canalizare din municipiul Botoșani, responsabil de obiectivul deversării, nu deținea autorizație de mediu, deși administra rețeaua de distribuție a apei, canalizare și epurare.

Mai grav, până la momentul întocmirii notei de constatare, nu fusese notificată autoritatea publică de protecție a mediului cu privire la avaria produsă, deși acest lucru este obligatoriu prin lege.

Conform procedurilor, Garda de Mediu a deschis o fișă de avertizare în caz de poluare accidentală.

Râu poluat cu azot, detergenți și suspensii în apă

Analizele de apă prelevate de către specialiștii SGA Botoșani confirmă dimensiunea poluării. Au fost constatate depășiri semnificative ale valorilor-limită admise pentru apele uzate evacuate în receptori naturali:

  • Azot amoniacal: 29,78 mg/l (limita este 3 mg/l);
  • Suspensii: 36,4 mg/l (limita este 35 mg/l);
  • Detergenți: 0,583 mg/l (limita este 0,5 mg/l).
  • Amenzi de 100.000 lei și monitorizare extinsă a zonei

“Pentru neconformitățile grave descoperite, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat două amenzi în valoare totală de 100.000 de lei, precum și un avertisment”, a precizat Cristina Kashyap, comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoşani. Operatorul a fost obligat să ia măsuri urgente pentru:

  • remedierea colmatării colectorului de canalizare;
  • monitorizarea cursului de apă Luizoaia până la eliminarea efectelor poluării;
  • implementarea unor măsuri permanente de prevenire a incidentelor de mediu.

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor vor continua să supravegheze zona în perioada următoare pentru a se asigura că impactul asupra mediului este limitat și că nu mai există riscuri pentru sănătatea populației sau ecosistem.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...