Șoferița, în vârstă de 37 de ani, a ajuns la spital şi cu maşina mașină distrusă din dragoste, aşa cum ar fi mărturisit ulterior. Potrivit primelor informații, femeia nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, după ce radarul a surprins-o cu 192 km/h în localitate.
Deși nu consumase alcool sau droguri, aceasta a apăsat pedala de accelerație și a gonit pe șosea cu poliția pe urme. Ulterior avea să mărturisească celor de la locul accidentului că mergea la întâlnire cu iubitul ei și era în întârziere. Urmărirea s-a sfârșit după aproape 15 kilometri, într-o curbă periculoasă la dreapta, unde șoferița a pierdut controlul volanului din cauza vitezei. Mașina a părăsit carosabilul, a izbit două capete de pod și s-a oprit în curtea unei gospodării, complet avariată.
Din fericire, femeia a scăpat cu viața, dar a avut de suferit. “Pacienta a suferit traumatisme la nivelul mâinii drepte și acuza dureri la nivelul toracelui. A fost preluată şi stabilizată de un echipaj de la Ambulanţă. Ulterior a fost transportată la Urgenâe pentru investigații suplimentare”, a precizat un reprezentant SJA Botoşani.
O anchetă a fost deschisă de polițiști pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Tânăra riscă acum dosar penal pentru refuz de oprire la semnalele agenților și pentru vătămare corporală din culpă.