Publicitatea „farma” și bolile românilor – Dumitru MONACU, scriitor

Despre serviciile medicale și sistemul de sănătate s-au scris o mulțime de articole, reportaje, editoriale, aprecieri sau critici. Este evidentă tendința înspre care se îndreaptă sănătatea, și anume o afacere extrem de prosperă și din ce în ce mai puțin o activitate umanitară. Din acest motiv, asistăm azi la dispariția tradiționalului bolnav numit cu multă compasiune „pacient” și apariția în locul lui a clientului. Adică cel care, prin contribuțiile sale bănești furnizează combustibilul afacerilor. De ce s-a ajuns aici, e foarte simplu de explicat: banii! Un morman de bani cât Himalaya se vehiculează în această industrie care nu mai este de multă vreme în slujba clientului (de fapt, a pacientului!), ci a întreprinzătorului care se ocupă cu fabricarea sau furnizarea medicamentelor. Absolut orice produs nou apare pe respectiva piață nu are ca scop decât unul singur: profit tot mai mare. Și pentru că în economia de piață reclama este sufletul comerțului, asistăm și în acest domeniu la expansive și agresive campanii publicitare care au rolul nu de a face cunoscut un produs mai nou sau mai eficient, ci de a capta atenția clienților foști pacienți. Pentru că, se știe, de la captarea atenției și până la captarea conținutului portofelului nu-i deloc distanță lungă. Astfel am ajuns în situația în care, unele posturi de televiziune din România transmit în calupurile publicitare un volum uriaș de publicitate medicală. Nu știu dacă e corectă și deontologică asocierea acestor cuvinte dar asta este situația. Pornind de la o medie de 30 la sută, cota reclamelor „farma” a ajuns la unele posturi tv chiar până la 70 la sută. Este vorba de Favorit Tv, România Tv, Antena 3, Național Tv unde procentele de reclamă „farma” se situează între 54 și 70 la sută. Ceea ce este, trebuie să recunoaștem, de domeniul nopții minții. Asta înseamnă la prima vedere și apreciere că suntem un popor bolnav care nu are nevoie de nimic altceva decât de medicamente sau suplimente alimentare pentru a respira. Că de trăit nu se poate pune problema. A trăi înseamnă înainte de a fi, a iubi, a simți,a construi, a te bucura și așa mai departe. Or noi românii deja suntem un popor muribund din moment ce aproape că suntem conectați la aparatele economiei „farma” de piață. Cum de s-a ajuns aici, nu e greu de ghicit. O legislație bolnavă concepută pe fond de foșnete verzui a permis ca din anul 2000 publicitatea în domeniu să-și înceapă ascensiunea pe piață. Mai exact, prin Legea 148/2000 s-au stabilit termeni și condiții pentru publicitatea „farma” cu mențiunea că exista un articol (17) care interzicea reclama explicită pentru medicamente la radio și Tv. În anul de grație 2015, un senator UDMR, Alexandru Vegh pe numele lui, inițiază amendarea acestui articol și uite-așa, fortificatul forte, supramaxularticulații, climenumul sau alte asemenea medicamente sau suplimente alimentare, ne-au invadat căminele la vreme de pauză între emisiuni. Deși probabil 99 la sută dintre suplimentele alimentare au exact rolul frecției cu spirt la piciorul de lemn, mulți oameni, disperați uneori, încearcă și hapurile sau alifiile prezentate la tv ca fiind miraculoase. Aiurea! Bani dați pe fereastră! Cu siguranță că fenomenul în cauză n-ar fi avut asemenea proporții dacă n-ar fi fost întreținut, validat și mai ales protejat de o veritabilă „frăție a intereselor”. De la companiile producătoare și până la farmaciile de cartier, toți își iau partea din acest tort cu gust de magneziu, calciu, Omega 3 și spirulină. Nu mai miră pe nimeni că unele televiziuni trăiesc efectiv din acest tip de publicitate și nici că în spatele oricărui „remediu-minune” se află strategii de marketing elaborate și bugete grase. În loc să vedem campanii pentru educație sanitară,prevenție sau alimentație corectă, ne izbesc zilnic pe retină aceleași reclame cu bătrânei atletici, doamne la menopauză cu zâmbete hollywoodiene și copii care-și înghit conștiincioși siropul „pentru imunitate”. Totul, în decoruri curate, colorate, complet rupte de realitatea din spitalele de stat. Pe acest fond de minciună ambalată frumos, nicio autoritate nu mișcă un deget. Mai mult, mulți dintre cei ce ar trebui să reglementeze sau să controleze fenomenul, au legături, directe sau indirecte, cu industriile farmaceutice sau de suplimente. Se spune adesea că sănătatea nu are preț. Poate că n-are, dar are cu siguranță cost! Iar acest cost este plătit zilnic, de milioane de români, nu doar în bani, ci mai ales în naivitate, în ignoranță și, vai!, în încrederea din ce în ce mai firavă în actul medical real. Și atunci, poate că întrebarea nu este „cât de bolnav este poporul român?”, ci mai degrabă „cine îl îmbolnăvește și de ce?”.