Un moment demn de scenariul unui film de acțiune a fost surprins în această dimineață la Botoșani, în timpul perchezițiilor organizate de procurorii DIICOT. Un tânăr de 18 ani, vizat de ancheta antidrog, a încercat să scape de polițiști… pe fereastră.
Totul s-a petrecut în secunda în care anchetatorii au bătut la ușa locuinței sale. Conștient că urmează să fie ridicat, tânărul a încercat o evadare improvizată – s-a cățărat pe pervazul ferestrei, cu gândul să sară și să se facă nevăzut. Ghinionul său – în curtea imobilului îl aștepta deja un mascat, iar un alt membru al trupelor speciale a intervenit din spate. Tentativa de fugă a fost rapid zădărnicită, iar suspectul a fost reținut.
Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de filmat ale anchetatorilor, imaginile demonstrând clar intenția tânărului de a părăsi locuința printr-un gest disperat (vezi video).
Reținut pentru trafic de droguri și operațiuni cu substanțe psihoactive
Potrivit DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, tânărul este suspectat că, în perioada martie – iulie 2025, ar fi achiziționat, deținut și vândut substanțe interzise, printre care MDMB-BUTINACA, MDMB-4en-PINACA și 2-MMC – droguri de mare risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Clienții săi ar fi fost consumatori din județul Botoșani.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, polițiștii au descoperit 34 de doze de substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc) și 37 de doze de canabis (drog de risc), ambalate și pregătite pentru vânzare, precum și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.
La data de 25 iulie 2025, procurorii DIICOT au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Urmează ca magistrații Tribunalului Botoșani să fie sesizați cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Sprijin operațional
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Botoșani și al jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.