spot_img
marți, decembrie 30, 2025
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Fac parte din primii șapte diaconi ai Bisericii. Hirotonirea lor în treaptă de diacon este relatată în Faptele Apostolilor (6,1-6). Ceilalți trei diaconi sunt: Ştefan, Filip și Nicolae. Sfântul Ştefan nu este prăznuit în această zi, pentru că este sărbătorit pe 27 decembrie. Nicolae nu se numără printre ei pentru că a căzut în erezie, iar Filip este pomenit de Biserică pe 11 octombrie.

Prohor a fost hirotonit episcop în Nicomidia și l-a însoțit pe Sfântul Apostol Ioan pentru o vreme, în insula Patmos.

Nicanor a primit mucenicia în ziua în care Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre.

Timon a fost episcop în Bastoria, o cetate din Arabia. Potrivit unei tradiții, Timon a murit răstignit în această cetate.

Parmena a vestit Evanghelia Domnului în Macedonia. A murit ca mucenic, la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117).

 

Sfânta Irina din Hrisovalant

 

S-a născut în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia. Ea a fost aleasă drept soție pentru viitorul împărat bizantin Teofil, fiul Sfintei Împărătese Teodora. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sfânta a ajuns stareță în Mânăstirea Hrisovalant, din Constantinopol, unde a slujit până la sfârșit.

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-0.6 °
68 %
3.6kmh
100 %
mar
3 °
mie
-1 °
J
-1 °
vin
5 °
S
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O urare bună pentru traficul de sărbători

EDITORIAL

România a traversat un an de zgomot public, scandaluri politice, corecții și improvizații, fără ca vreun moment să-i fi schimbat cu adevărat direcția. Nimic...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...