Zi plină de sancțiuni și dosare penale – de la furturi comise în plină zi, până la șoferi care ignoră legea cu desăvârșire. Polițiștii au tras linie la finalul zilei de marți și au prezentat o imagine clară a încălcărilor constatate în teren. Iată cele mai relevante cazuri.
Tânăr reținut după ce a furat un portofel în Piața Centrală
Un tânăr de 19 ani din municipiul Botoșani a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, fiind acuzat de furt. Potrivit anchetatorilor, la data de 1 august 2025, individul a profitat de neatenția unei persoane aflate în zona Pieței Centrale și i-a sustras portofelul din buzunarul de la spate. Prejudiciul, în valoare de 70 de lei, a fost recuperat integral și restituit victimei. Pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Amenzi de peste 40.000 de lei și 5 permise reținute
Polițiștii din Dorohoi, sprijiniți de colegii din secțiile rurale, au desfășurat o amplă acțiune pentru siguranța rutieră. Au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și controlate 89 de autovehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 40.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere pentru viteză excesivă și retrase 7 certificate de înmatriculare.
Bărbat depistat la volan, deși avea permisul suspendat
Un bărbat de 56 de ani din orașul Bucecea a fost oprit pentru control în localitatea Vlădeni. Verificările au scos la iveală că acesta avea permisul suspendat din luna iulie, în urma unei abateri anterioare. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Șofer fără permis depistat în comuna Corni
Un alt caz de inconștiență pe șosele a fost semnalat în comuna Corni, unde polițiștii au tras pe dreapta un bărbat de 48 de ani care conducea fără a deține permis pentru nicio categorie de vehicule. Și în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru aceeași infracțiune.
Atenție, radar! Zeci de șoferi amendați în Flămânzi și Câmpeni pentru viteză
Serviciul Rutier a organizat o acțiune specială în localitățile Flămânzi și Câmpeni, zone cu risc ridicat de accidente. Rezultatele nu au întârziat să apară – 22 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de peste 35.000 de lei. Nu mai puțin de 17 șoferi au rămas fără permis pentru depășirea limitei legale de viteză.
Dosar penal cu trei capete de acuzare, la Vorniceni
Cel mai complex caz al zilei vine din comuna Vorniceni. Un tânăr de 34 de ani a fost identificat de polițiști după ce a intrat cu vehiculul agricol în gardul casei unei localnice de 68 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul implicat nu este înmatriculat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal cu trei capete de acuzare – conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și aplicarea măsurilor legale.
Cronica Străzii continuă să reflecte realitatea din teren, cu bune și rele. Legea nu iartă, iar Poliția Botoșani își intensifică acțiunile pentru a ține în frâu neregulile care pun în pericol siguranța publică.
De zeci de ani in piata vezi aceiasi hoti, “afaceristi”, contrabandisti si tot felul de practici ilegale. Nu s-a schimbat nimic, Coruptia, spaga sunt mari. Ce sa mai zic de centrul vechi care ar trebui sa fie emblematic. Ti-e scarba de atata coruptie hotie.