marți, august 12, 2025
AcasăLocalCând joaca întâlnește disciplina și curajul. Zeci de copii s-au văzut pompieri...

Când joaca întâlnește disciplina și curajul. Zeci de copii s-au văzut pompieri pentru o zi

Un sfat bun face cât o comoară pentru cel care știe să-l asculte și să-l folosească la timp. E ca o hartă veche, poate desenată stângaci, dar care te poate scoate dintr-un labirint în care altfel te-ai rătăci. Un sfat bun nu îți rezolvă problemele singur, dar îți luminează drumul pe care trebuie să mergi.

Aceste lucruri au fost dezvăluite sâmbătă, când comuna Hilișeu-Horia a fost animată de emoție, curiozitate și voie bună, odată cu o nouă ediție a „Taberei din pridvorul satului”, organizată la Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Iezer.

Evenimentul s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, Arhiepiscopia Iașilor și Protopopiatul Dorohoi.

Peste 90 de copii și adolescenți au pătruns în culisele meseriei de salvator, învățând direct de la pompieri cum să se ferească de pericole și cum să acționeze în situații limită. Pe înțelesul lor, aceștia au aflat:

  • să nu se joace cu chibrituri, brichete sau lumânări;

  • să nu umble la prize sau aparate electrice;

  • să evite urcarea în copaci din apropierea liniilor de înaltă tensiune;

  • să stea departe de căile ferate electrificate și să nu urce pe vagoane;

  • să se îndepărteze și să anunțe un adult dacă observă un cablu electric căzut ori un panou electric deschis;

  • să nu atingă muniția rămasă neexplodată;

  • să meargă doar în locuri special amenajate pentru înot și să nu intre singuri în apă dacă nu știu să înoate.

Pompierii au prezentat, de asemenea, pașii corecți de urmat înainte, în timpul și după producerea unor incendii, cutremure sau inundații, precum și tehnici de acordare a primului ajutor.

Un moment aparte, care a stârnit interesul adolescenților, a fost discuția despre posibilitatea de a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență. Salvatorii au detaliat drumul către uniformă pentru ofițeri – Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”; pentru subofițeri – Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

La final, copiii au explorat îndeaproape autospeciala de stingere cu apă și spumă, descoperind rolul fiecărui accesoriu și înțelegând câtă pregătire, disciplină și curaj cere această meserie.

Pentru mulți dintre ei, experiența a fost mai mult decât o simplă lecție de siguranță – a fost o inspirație. Poate, peste ani, unii vor îmbrăca uniforma de pompier și vor deveni la rândul lor salvatori.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.6 ° C
23.9 °
23.6 °
44 %
3.3kmh
0 %
mar
26 °
mie
30 °
J
33 °
vin
29 °
S
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mare de credincioşi la proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi botoşăneni Cleopa şi Paisie de la Sihăstria.  

EDITORIAL

Chiar dacă a demonstrat că până și nemurirea are un sfârșit, fantoma lui Iliescu continuă să ne bântuie și o să facă treaba asta...

EPIGRAMA ZILEI

Omenirea, vrea-n Alaska Un summit de nota zece Iar cei doi, să-si dea jos masca Și să gândească la rece!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...