Chiar dacă a demonstrat că până și nemurirea are un sfârșit, fantoma lui Iliescu continuă să ne bântuie și o să facă treaba asta încă mult și bine. Au dreptate cei care spun că individul face parte din istoria națională, însă nu toți cei care au reușit să-și treacă numele în cărțile de istorie merită respectul și admirația noastră. Trecerea la cele veșnice a celui care a sabotat cu bună știință progresul țării a generat emoții și reacții, ceea ce e cât se poate de firesc, iar acestea au generat, la rândul lor, alte reacții. Un bulgăre de zăpadă ce s-a cam fâsâit și nu din cauza condurilor roșii de disconfort termic.
Faptul că președintele Nicușor Dan nu a dat doi bani pe ultimul eveniment în care a fost implicat Ion Iliescu i-a făcut pe mulți români să-și dea cu părerea și nu la modul cel mai civilizat. Cum, domnule, să nu participe la înmormântarea lui Iliescu? Că așa prevede legea și Iliescu a fost președinte de stat. Ce s-a mai aglomerat virtualul cu lături …
Personal, nu știu de existența vreunei legi care să oblige pe cineva să participe la funeraliile fostului președinte de stat. Nu suntem în Coreea de Nord, unde amărâții bocesc cu muci de fiecare dată când rămân fără conducător – de parcă nu ar ști ce îi așteaptă. Evident, nu jelesc sincer, ci bocesc mai degrabă de frica de a nu fi arestați pentru că nu și-au manifestat durerea tovărășește, așa cum se obișnuiește pe acolo. În România avem încă suficientă libertate, dar ipocrizia ne prisosește cu vârf și îndesat. Ipocrizia nu a fost adusă de comuniști, exista în societatea românească de când hăul și părăul. Suntem unul dintre puține popoare care defilează cu răposatul urmat de un întreg alai, venit nu atât din respect pentru cel plecat la cele veșnice, cât mai ales să aibă ce diseca până la următorul eveniment nefericit. Românul trebuie să știe cine anume bocește, cum bocește, ține să vadă dacă defunctul „arăta bine” și multe alte asemenea gingășii care fac viața mai frumoasă. Astea au fost distracțiile milenare ale mioriticilor. Încă mă mai bântuie o amintire din copilărie când o româncă verde, cu ochii ieșiți din cap la modul cel mai propriu, melița la poarta cimitirului. „Fa tu, fa, ai văzut? Fetele alea să nu verse nicio lacrimă pentru tac’su? Nici când l-o dat în groapă… Da’ unde se poate așa ceva? Ce rușine, fă, ce rușine…” Da, că în România disperarea, jalea și respectul trebuie să se manifeste după tipicul acceptat de popor. Nu faci cum e datina, ești nesimțit și câte și mai câte.
Nicușor Dan e așa și pe dincolo că nu a participat la înmormântarea lui Iliescu, așa au tunat hoardele de românași vigilenți. Așa, ca chestie… România nu e cât Canada, prin urmare se poate ajunge din orice colț al țării într-o perioadă rezonabilă de timp chiar și călătorind cu CFR-ul. Pe voi, ăștia care ați înfierat cu mânie proletară gestul președintelui, cine v-a împiedicat să vă prezentați ultimul respect pentru Iliescu? Aveați timp și răstimp să ajungeți la București, dacă nu cumva erați deja acolo. E nesimțire să ceri de la cineva ceva ce tu nu ești dispus să oferi. Pentru că, în condițiile date, e mai puțin important dacă cineva a fost sau nu la coșciugul lui Iliescu, e important că tu, ăla care ceri conformare de la alții, nu ai fost. Zeci de mii de românași și-au vărsat fierea împotriva lui Dan, dar la înmormântare nu au participat decât vreo mie, cu tot cu cei care chiar îi datorau ceva lui Iliescu. Asta spune multe despre ipocrizia românească.
Dacă ipocrizia românească ar fi imortalizată într-un monument, un mausoleu cât Casa Poporului nu i-ar încăpea toate formele și fețele. Cazul Iliescu doar a mai scos încă o dată la iveală că ne pricepem să mimăm emoția, să fluturăm standarde morale în public, dar ne eschivăm de la aplicarea lor în viața reală. În fond, nu participarea sau absența de la o înmormântare ar trebui să cântărească în ochii istoriei, ci felul în care am reacționat atunci când încă mai era timp să cerem dreptate. Iar la capitolul ăsta, am preferat mereu să așteptăm să moară omul ca să ne aducem aminte cât de tare ne-a nedreptățit și ce mult trebuia respectat. Halal mentalitate!
