Violența domestică în România își urmează, precum un râu de câmpie, cursul printre meandre, fără a se abate nici cât o centimă de la direcția ei total anacronică și eronată. Nu există zi lăsată de la bunul Dumnezeu în care să nu aflăm despre violențe fizice sau crime comise în cupluri. Conform statisticilor, în România într-o lună se petrec peste zece mii de asemenea cazuri de violență. Mai exact, în primele 6 luni ale anului 2025 au fost înregistrate 61.431 de asemenea atrocități, că altfel nu am cum să le numesc. Dacă punem la socoteală și corecțiile fizice dintre soți care rămân știute doar de către cei doi parteneri, pereții și eventual copiii traumatizați și băgați efectiv în sperieți, obținem cifre care ar trebui să ne îngrozească. Și ca să subliniez așa cum trebuie acest fenomen demn de epoca de piatră, vă prezint o cifră halucinantă în ceea ce privește violența domestică în România: una din două femei este victimă, una din două femei este „corectată” fizic de către masculul ei (sau al alteia, că s-au văzut și astfel de cazuri!) în condițiile în care ne considerăm civilizați, emancipați și umblați prin lume. În această hidoasă ecuație a violenței domestice are și Botoșaniul, „partea leului”. Astfel în ultimii ani, cam 1.400 de acte de acest gen sunt consemnate în statistici. Mai exact, în 2023 au fost înregistrate 1.425 de cazuri, în 2024 – 1.399, iar pe primul semestru al anului în curs, 517. Singurul lucru bun la nivel de județ constă în faptul că în 2025 nu s-au înregistrat omoruri domestice așa cum aflăm, aproape seară de seară, că se întâmplă peste tot prin țară.
„Moda” aceasta de „altoire” a nevestei este cumva intrată în ADN-ul multor români, mulți dintre ei fiind și azi convinși că femeia trebuie bătută și fără motiv pentru că „știe ea de ce!” Un mod de abordare, evident barbar, retrograd și în totală discordanță cu tendințele lumii civilizate. Că da, există și lume diferită unde femeia e respectată, ocrotită și iubită. E adevărat, încet-încet, se dă și românul cu lumea, dar mai e mult până departe. Ceea ce mă scoate din răbdări, printre altele, este și acest deziderat al suveraniștilor de a reveni la valorile tradiționale. Valori care, nu dezavuează în nici un fel acest obicei păgân de a-ți abuza fizic partenerul de viață. Și atunci ce cale urmăm? Care este mai corectă și mai adaptată vremurilor moderne? Și dacă tot am adus în discuție curentele politice ale momentului, hai să analizăm situația violenței domestice și prin această prismă geopolitică. România este așadar o insulă latină într-o mare slavă. Pe lângă spiritul slav axat de cele mai multe ori pe forță și dictatură, țara noastră, datorită poziționării geografice, a avut de conviețuit și alături de libertinajul, harababura și haosul care caracterizează popoarele balcanice. Un fel de doi în unu extrem de toxic și nociv care ne-a modelat cum ne-a modelat, nu trebuie să intru în detalii ca să mă înțelegeți. Așadar, de sute, dacă nu de mii de ani, femeile noastre s-au „bucurat” de un tratament dictatorial din partea bărbaților. Supuse, mergând la doi metri în spatele bărbatului, străbunele noastre începuseră chiar să creadă că e normal un așa comportament. Inclusiv chelfăneala pe care o primeau de câteva ori pe săptămână. Astăzi, când informația fuge mai ceva decât cangurul australian, am aflat că numai aici, în estul Europei femeia este tratată…tradițional. Adică bărbatul este…suveran. Aruncând o geană peste ocean, constatăm că americanii, dacă se consideră bărbați, nu-și maltratează femeile, ci se bat ei între ei. Disputele dintre masculi se termină aproape constant cu câțiva pumni aplicați opozantului și gata, conflictul e stins. Foarte rar, sporadic rău de tot americanul își lovește femeia. Indiferent ce face ea și cum face. Bărbatul american are un adevărat cult pentru femeie. La ei nu există motive de a a-și lovi partenera, indiferent ce a făcut sau face. Dimpotrivă, tratamentul aplicat femeii este demn de acel cuvânt englez cunoscut doar teoretic la noi: „gentleman”. Gândiți-vă la un aspect cunoscut de mai toți românii: dacă apărea la noi o Whoopi Goldberg sau o Madonna având în CV trecută meseria de prostituată, ar mai fi ajuns pe cele mai înalte culmi ale artei filmului sau muzicii? Categoric, nu! Ar fi fost înfierate precum văcuțele din grajd și oriunde s-ar fi dus, orice ar fi făcut, erau catalogate fără nicio jenă drept curve, târfe, ștoarfe, căzături. Mai mult decât atât, bărbatul american, globalistul nesuferit și pămpălău nu are nici cea mai mică opreliște în a curta sau chiar a se căsători cu o femeie care are copil sau copii. Dimpotrivă, se bucură de existența urmașilor chiar dacă biologic nu-i aparțin. Și asta pentru că el apreciază nu numai femeia, ci și mama. Iar o femeie care a născut și crescut un copil deja și-a dat proba de maturitate, credință, iubire și altruism. O judecată completă și benefică pentru el. La noi la români, a lua de soț sau soție un partener cu copii este considerat a fi un fel de păcălire, un act de prostie și imaturitate din partea cavalerului sau domnișoarei. Puneți în oglindă cele două tipuri de mentalități și veți observa un important izvor al violenței domestice: apartenența geopolitică!
