Semnele bolilor cronice sunt adesea ignorate de medici ca fiind „doar stres.” Însă acest lucru provine dintr-o relație complexă dintre boală și stresul în sine, relatează jurnaliștii de la The New York Times.
Amina Altai s-a mândrit întotdeauna cu ambiția și reziliența ei. Când a început să experimenteze confuzie mentală (brain fog) și oboseală, doamna Altai, în vârstă de 39 de ani, a crezut pur și simplu că este din cauza orelor lungi de muncă în domeniul marketingului. Așa că a început să-și noteze memento-uri pentru a rămâne organizată. Dar apoi a început să-i cadă părul, a luat în greutate și apoi a slăbit brusc, iar problemele gastrointestinale au apărut și ele.
Doamna Altai era convinsă că ceva nu e în regulă. Însă primii șase medici la care a mers nu au luat-o în serios. Unii i-au spus că are atât de mult păr încât pierderea unei părți nu ar trebui să fie o problemă. Alții au afirmat că părea sănătoasă și i-au respins simptomele ca fiind doar rezultatul stresului. Abia când un alt medic i-a recomandat analize de sânge, doamna Altai a fost diagnosticată cu boala Hashimoto și boala celiacă, două afecțiuni autoimune care pot afecta tiroida și intestinul subțire.
„M-au sunat și mi-au spus: ‘Nu te duce la muncă. Mergi direct la spital, pentru că ești la câteva zile distanță de o insuficiență multiplă de organe’”, își amintește ea. Cele două boli cronice îi perturbaseră capacitatea de a-și regla hormonii și de a absorbi vitamine și nutrienți esențiali.
Oamenii de știință știu acum că stresul este strâns legat de multe boli cronice: poate declanșa modificări ale sistemului imunitar și inflamații în organism care pot agrava simptomele unor afecțiuni precum astmul, bolile de inimă, artrita, lupusul sau boala inflamatorie intestinală. Între timp, multe probleme cauzate de stres — dureri de cap, arsuri la stomac, tensiune arterială crescută, schimbări de dispoziție — pot fi și simptome ale unor boli cronice.
Pentru medici și pacienți, această suprapunere poate fi derutantă: Este stresul singura cauză a simptomelor unei persoane sau este vorba de ceva mai grav?
„Este foarte greu de separat lucrurile”, spune Scott Russo, director al Centrului de Cercetare Creier–Corp de la Școala de Medicină Icahn de la Mount Sinai.
Cum poate declanșa stresul bolile cronice
Stresul activează în mod natural ceea ce se numește răspunsul de tip „luptă sau fugi”. Atunci când ne confruntăm cu o amenințare, tensiunea arterială și ritmul cardiac cresc, mușchii se încordează, iar organismul concentrează zahărul din sânge pentru a facilita o reacție rapidă, a explicat dr. Charles Hattemer, specialist în sănătate cardiovasculară la Universitatea din Cincinnati.
Dacă o persoană rămâne stresată timp de săptămâni sau luni, corpul poate ajunge să nu mai facă față altor funcții esențiale, ceea ce duce la probleme precum uitarea, oboseala și dificultățile de somn. Hormonii de stres, cum ar fi adrenalina și cortizolul, pot menține tensiunea arterială la cote ridicate sau pot favoriza depunerea plăcilor de aterom, ceea ce în timp poate afecta inima, a mai spus dr. Hattemer.
Există și indicii că stresul poate contribui la hiperactivarea sistemului imunitar și la apariția inflamației. Într-un studiu realizat pe 186 de pacienți, cercetătorii din Italia au descoperit că 67% dintre adulții diagnosticați cu boala celiacă trăiseră un eveniment stresant înainte de diagnostic.
Mai recent, dr. Russo și colegii săi au demonstrat, în două studii, că șoarecii supuși stresului aveau niveluri mai ridicate de neutrofile — celule care provoacă inflamație — și mai puține celule T și B în sânge, cele responsabile cu producerea de anticorpi și distrugerea celulelor infectate cu virusuri.
El și echipa sa au constatat, de asemenea, că pacienții cu tulburare depresivă majoră prezentau dezechilibre similare ale celulelor imunitare, comparativ cu persoanele sănătoase. Cercetătorii cred că organismul modifică compoziția celulelor imunitare aflate în circulație ca o formă de protecție împotriva infecțiilor sau stresului acut, a explicat dr. Russo.
Însă, în fața stresului cronic, corpul „pur și simplu nu mai reușește să oprească activitatea sistemului imunitar”, spune dr. Russo.
Pentru persoanele care sunt deja predispuse la boli cronice — fie din cauze genetice, fie din cauza expunerii la substanțe chimice, poluare sau infecții virale — o perioadă prelungită de stres le poate împinge peste limită, declanșând îmbolnăvirea.
Lynne Degitz, în vârstă de 56 de ani, a petrecut câțiva ani luptându-se cu ceea ce părea a fi infecții severe, care apăreau și dispăreau. Odată, a crezut că are mononucleoză. Altă dată, era convinsă că suferă de bronșită. Nici ea, nici medicii ei nu s-au gândit că ar putea fi vorba despre o boală cronică.
Apoi, a început un nou loc de muncă, mai solicitant și mai stresant, și a început să aibă zilnic febră, umflături la încheieturi și oboseală. „Aveam un job interesant și provocator, așa că am mers înainte,” a spus doamna Degitz. „Făceam pauze folosind concediul medical de scurtă durată sau concediul de odihnă, ca să-mi revin când aveam nevoie.”
După mai bine de doi ani de mers la consultații medicale și încercări de tratamente care în cele din urmă nu au ajutat, doamna Degitz a fost diagnosticată cu un tip de artrită cunoscut sub numele de boala Still. Medicii nu știu exact ce o provoacă, dar cercetările încep să sugereze că este, cel mai probabil, rezultatul unei combinații de factori, inclusiv reacții anormale la infecții și stres.
„Cu toții avem slăbiciuni fizice,” a spus dr. Russo. „Stresul doar le exploatează și le agravează.”
Când simptomele devin o sursă de stres
Pentru pacienții cu boli cronice, aceiași factori de stres care le-au declanșat simptomele pot face dificilă gestionarea afecțiunii.
Unii dintre aceștia spun că medicii nu par întotdeauna să înțeleagă cât de greu este, de fapt, să gestionezi stresul — mai ales atunci când te simți rău. Când Teresa Rhodes a fost diagnosticată pentru prima dată cu artrită reumatoidă, în urmă cu câteva decenii, un medic i-a sugerat să facă mai multă mișcare pentru a-și reduce stresul și a-și întări articulațiile, care erau afectate de boală.
Însă „simptomele bolii în sine erau surse de stres”, a spus doamna Rhodes, care are acum 66 de ani. „Este foarte greu să faci exerciții fizice când ești atât de epuizat.” Abia după ce alți factori stresanți din viața ei au dispărut — copiii au crescut și a părăsit o căsnicie dificilă — a reușit să se odihnească suficient și, în cele din urmă, să revină la activitate fizică.
Mulți medici nu sunt instruiți să întrebe despre sursele de stres sau să consilieze pacienții în legătură cu impactul acestuia, a declarat Alyse Bedell, cercetătoare și cliniciană specializată în legătura dintre stres și sănătatea digestivă, la UChicago Medicine. Un sondaj din 2015, realizat pe baza a peste 30.000 de vizite medicale, a arătat că medicii de familie au oferit consiliere privind gestionarea stresului în doar 3% din cazuri.
Când fiul de 12 ani al lui Stephanie Torres, Nico, a fost diagnosticat cu boala Crohn, ea a fost surprinsă să afle că gastroenterologul considera că gestionarea stresului care îi declanșa simptomele era responsabilitatea familiei. „Răspunsul ei către mine a fost, practic: «E problema voastră. Voi trebuie să o rezolvați.»”
Pacienții spun că, în loc să li se spună pur și simplu să elimine sursele de stres, ar fi mai util dacă medicii i-ar sprijini în găsirea unor moduri simple de a gestiona stresul în viața de zi cu zi. După ce doamna Altai a primit diagnosticul și a început tratamentul pentru ambele boli, s-a simțit suficient de bine încât să facă și schimbările alimentare necesare pentru a combate deficiențele nutriționale cauzate de afecțiunile ei. A început să meargă pe jos regulat și să mediteze dimineața.
În cele din urmă, doamna Altai a renunțat la jobul din marketing și a devenit coach executiv, ceea ce i-a permis să-și organizeze programul după cum avea nevoie, a spus ea. Spitalizarea și diagnosticul celor două boli cronice au făcut-o să realizeze că avea nevoie de o schimbare profundă.
„Eu numesc acel moment «clipa în care totul s-a oprit», pentru că, la propriu, m-a oprit din drum,” a spus ea. „A trebuit să-mi reevaluez complet relația cu munca, succesul și stresul.”
Articolul original poate fi citit AICI.
